Martin Scorsese a comparat filmele Marvel cu parcurile de distracții: ”Nu sunt cinema”

martin scorsese

Regizorul Martin Scorsese a declanşat vineri polemică la Hollywood după ce a declarat că, în opinia sa, filmele cu supereroi precum cele produse de studiourile Marvel ''nu sunt cinema'', ci îl duc cu gândul mai degrabă la un ''parc de distracţii''.

"Nu le urmăresc. Am încercat, să ştiţi. Dar nu sunt cinema", a declarat cineastul în vârstă de 76 de ani reporterului revistei britanice ''Empire'', care l-a întrebat dacă a urmărit vreodată filme din univers cinematic Marvel, transmite AFP, conform Agerpres.

"Sincer, aşa bine realizate cum sunt, cu actori care fac roluri cât se poate de bune în asemenea condiţii, mă fac să mă gândesc la parcurile de distracţii", a mai spus Martin Scorsese, intervievat înaintea lansării celui mai recent film al său, ''The Irishman'', produs de Netflix.

În opinia cineastului, ''nu este vorba despre un cinema creat de fiinţe umane care încearcă să transmită emoţii şi experienţe psihologice unei alte fiinţe umane''.

Afirmaţiile cineastului, realizatorul unor filme emblematice precum ''Taxi Driver'', ''Raging Bull'', ''Goodfellas'' sau ''Casino'', au declanşat polemică la Hollywood, unde Scorsese este admirat de numeroşi profesionişti din industria de cinema.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Martin Scorsese este unul dintre primii mei cinci cineaşti preferaţi'', a scris vineri pe Twitter James Gunn, care a regizat pentru Marvel ''Guardians of the Galaxy''. ''Am fost scandalizat când oamenii au manifestat împotriva 'The Last Temptation of Christ' fără să fi vizionat filmul. Astăzi sunt întristat că îmi judecă filmul în aceeaşi manieră'', a spus cu regret James Gunn.

"Cei care cred că Marvel încearcă să facă dresură pentru parcuri de distracţii sunt nedrepţi şi cinici'', a reacţionat la rândul său Christopher Robert Cargill, coscenarist al ''Doctor Strange'', care lucrează în prezent la o continuare a acestei pelicule.

"Nu am nimic cu Scorsese. Tipul e un geniu, dar cred că una dintre dintre cele mai mari greşeli ale gândirii moderne este că cinemaul trebuie să fie dificil de înţeles", a mai scris acesta pe Twitter.

"Asta nu doar că descalifică multe filme mari pe care majoritatea oamenilor le consideră a fi cinema, dar pune sub semnul îndoielii ideea că cinemaul poate fi accesibil tuturor, că poate fascina imaginaţia unui copil de opt ani", a mai precizat scenaristul.

Saga Marvel care a debutat în 2008 cu ''Iron Man'' este una dintre cele mai profitabile din istoria cinemaului, cu aproape 23 de miliarde de dolari încasări totale la nivel mondial. ''Avengers: Endgame'' a doborât în această vară recordul de încasări, cu peste 2,79 miliarde de dolari, devansând ''Avatar''.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.