(P) Cât de des ar trebui să îți schimbi pantofii? Află ce spun specialiștii!

(P) Cât de des ar trebui să îți schimbi pantofii? Află ce spun specialiștii!

O persoană obișnuită face, în medie, între opt și zece mii de pași în fiecare zi.

Asta înseamnă că într-o lună calci de mai mult de o sută de mii de ori pe fiecare picior în parte. Acest aspect, pe care e posibil să nu-l fi luat în considerare până acum, ar trebui să-ți dea de gândit. Și nu doar atunci când îți alegi pantofii cu toc sau încălțămintea pe care o porți aproape zilnic la birou. Ci și atunci când vine vorba de schimbarea sau măcar rularea perechilor de pantofi între ele.

Cât de des ar trebui să-ți schimbi pantofii? Dacă te-ai întrebat asta, ai ajuns în locul potrivit. Pentru că în rândurile de mai jos îți vom spune tot ce știm despre frecvența cu care ar trebui să-ți înnoiești pantofarul, nu doar pentru sănătatea picioarelor tale, ci și pentru evitarea unor afecțiuni ale sistemului tău osos, în general.

Iată, așadar, ce spun specialiștii despre acest subiect.

Când poți spune despre încălțăminte că s-a uzat?

Podiatrii, adică medicii care studiază și tratează probleme ale picioarelor, spun că pantofii, în general, fie că vorbim de încălțămintea de damă sau de cea pentru bărbați, trebuie schimbați la fiecare 8 până la 12 luni. Sau ori de câte ori aceștia dau semne de uzură, care pot apărea și mai devreme de atât.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dar cum știi dacă a venit momentul pentru a schimba o pereche de pantofi? Simplu! Dacă simți că încălțămintea nu mai oferă același suport al picioarelor sau dacă, efectiv, simți un disconfort la mers, e vremea să-ți cumperi o pereche nouă. 

În timp și, mai ales, în funcție de modul în care îți îngrijești articolele de încălțăminte, pantofii pot începe să „se lase”. La fel de des întâlnită poate fi și tocirea branțului din interiorul perechii pe care ai purtat-o în ultima vreme. Ceea ce poate provoca un disconfort real, ori chiar bătături sau bășici în talpă, în zona călcâielor sau pe degete.  

Totodată, talpa pantofilor se poate toci, ceea ce te va face să pășești diferit. Ignorat, acest aspect poate duce în scurt timp nu doar la probleme ale picioarelor, ci și la dureri la nivelul coloanei sau chiar la deformarea acesteia. 

De aceea, e nevoie să-ți schimbi încălțările cu unele noi încă de la primele semne de uzură pe care le-ai putea sesiza. Amintește-ți că o pereche nouă de pantofi costă mult mai puțin decât o operație sau un tratament de fizioterapie. 

Ce tip de încălțăminte trebuie schimbată mai des?

Dacă frecvența de a schimba perechile de încălțăminte „de stradă” este de 8 până la 12 luni, nu aceeași recurență se aplică și în cazul articolelor sportive. Mai exact, dacă mergi la sală, ieși la alergat sau pur și simplu îți petreci minute bune pe zi mergând, e necesar să acorzi o atenție deosebită pantofilor sport.

Din cauză că este mai mult solicitată decât pantofii obișnuiți, încălțămintea sportivă este menită să absoarbă din posibilele șocuri din timpul antrenamentelor tale. Iar producătorii din domeniu folosesc tălpi speciale și branțuri din spumă cu memorie. Însă și acestea ajung să se uzeze.

În funcție de frecvența cu care practici sportul preferat, e posibil să observi că talpa adidașilor tăi nu mai e la fel de moale ca în primele zile de purtare. Ba chiar e probabil să resimți durere în picioare în timpul sau imediat după antrenament. Acesta este un semn clar că e momentul să investești într-o nouă pereche de pantofi sport, pentru sănătatea picioarelor și a sistemului osos.

Podiatrii susțin că încălțămintea pe care o folosești la sport trebuie schimbată la fiecare 700 de kilometri pe care i-ai parcurs. Adică la fiecare trei-patru luni, dacă te antrenezi zilnic. 

Cum poți prelungi durata de viață a încălțărilor tale?

Dacă nu vrei să investești atât de des în articole de calitate, mai ai la îndemână un truc, care te va ajuta să mai porți perechea de pantofi preferată încă puțin. Schimbă branțurile cu unele noi, pentru a ajuta picioarele să se relaxeze la mers din nou. 

Poți apela la cele din gel, care mențin temperatura pielii scăzută, sau la cele din spumă de memorie, care vor prelua din efortul depus, pentru ca picioarele tale să se simtă excelent, chiar și după o zi întreagă de mers. 

Tu cât de des îți schimbi încălțările?

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.