Tara cu instinct matern amputat. Romania are 40.000 de copii abandonati
Mamele care isi parasesc copii si ii lasa in calea mortii sunt mai tarziu intrebate daca sunt de acord cu adoptia. Asa cere legea actuala. Copiii care au nevoie de o familie sunt ignorati.
Suntem pe primul loc in Europa privind numarul de copii abandonati. Totusi, Guvernul nu gaseste timp sa studieze un proiect de lege care, pentru multi dintre acesti copii, ar putea insemna salvarea.
Plansul unui copil l-a abatut din drum pe un barbat care se plimba pe pe malul raului Somes. Se intampla in 2009, intr-o zi rece de octombrie. Sub o gramadata de crengi, acoperita doar cu o patura, zacea o fetita. Era nascuta de cinci zile. Cineva o lasase acolo, fara sa-i pese ca ar putea muri de frig sau omorata de vreun animal.
La spital, asistentele i-au dat un nume: Crenguta Somesan, dupa locul in care fusese gasita. La acea vreme, politia anunta apasat ca mama va fi trasa la raspundere. Dupa o luna de cautari, politistii i-au gasit mama, intr-un sat de langa Satu Mare, in casa viitorilor socri, dar au uitat sa o traga la raspundere. Nu simte nimic. N-a simtit nici atunci cand a lasat-o pe malul apei. Vorbeste soptit despre saracie si despre problemele ei. Tatal ei s-a recasatorit, iar viata cu noua mama n-a fost cea mai buna. A fugit de acasa la 16 ani cu tanar dintr-un sat vecin. A facut un baiat, iar cand a ramas insarcinata a doua oara parintii lui i-au spus ca n-are ce cauta cu inca un copil acasa. Asa ca, atunci cand a iesit din spital cu fetita in brate, n-a stiut incotro s-o apuce. A lasat-o pe malul apei si n-a mai privit inapoi.
Intr-o tara civilizata, ar fi fost condamnata pentru tentativa de omor. La noi, e intrebata daca vrea sa ia copilul acasa. Are toate drepturile pe care i le orfera legea romaneasca. O lege care le da drepturi depline parintilor naturali. Daca ei nu sunt de gasit, atunci sunt cautate rudele de pana la gradul patru, iar procedura de adoptie incepe abia dupa ce-si dau toti acordul.
In realitate, fetita se numeste Denisa. Cand am vizitat-o anul trecut, in luna martie, cand se afla in grija unei asistente maternale.
Asadar, mama are drepturi depline asupra copilului, desi i-a pus viata in pericol. Daca i-ar fi cautat cu adevarat mama, ar fi aflat ca a plecat demult din tara. Incompententa, lipsa unei legi care sa protejeze copilul au facut din Crenguta o vicitma. Ne-am intors la Denisa si, dupa 1 an si patru luni, e inca in casa asistentei maternale. Nu i s-a deschis procedura de adoptie, desi mii de romani vor sa infieze copil. Mai trist e ca va ajunge si ea la varsta la care probabil n-o va mai vrea nimeni, pentru ca legea spune ca trei instante judecatoresti trebuie sa se pronunte in privinta adoptiei, iar asta dureaza uneori chiar si doi ani de zile.
75% dintre copiii declarati de instante adoptabili sunt mai mari de cinci ani. Statistic, romanii vor copii mai mici de trei ani, asa ca restul sa-si traiasca copilaria in centre de plasament. Si asta in vreme ce mii de romani astepta in casa lor un copi.
Sotii Cserei au depus actele pentru adoptie cand au inteles ca nu pot avea propriul copil. Desi au atestat de parinti adoptatori de mai bine de un an, nu s-a gasit un copil pentru ei, desi maternitatile sunt pline de abandonati.
Sunt aproape 5.000 de parinti care astepta. Si 40.000 de copii parasiti. Si totusi, nu se gasesc unii pe altii. Din cauza unei legislatii care nu priveste neaparat interesul copilului. O lege care obliga familia, inclusiv rudele de gradul patru, sa-si dea acordul pentru adoptie, o prevedere care cere instantelor trei hotarari judecatoresti.
Dosarele lor sunt judecate alaturi de infractiuni sau procese civile, asa ca rareori le vine randul. Asa se ajunge la situatia in care un copil devine adoptabil la trei, patru sau cinci ani.
Situatia ar fi mai simpla daca Romania ar avea un tribunal al copiilor in toate orasele. Exista doar unul la Brasov, care functioneaza cu succes.
Tribunalul Copilului de la Brasov e un caz izolat. In tara, adoptiile sunt considerate activitati secundare in directiile pentru protectia copilului. In unele orase nu exista persoane desemnate sa se ocupe de asta, iar in altele un singur om ar trebui sa le gaseasca rudele de pana la gradul patru si sa-i reprezinte in instanta. Asta in conditiile in care, statistic, in fiecare zi un copil este abandonat in maternitatile din Romania.
In plus, nu exista un registru care sa puna fata in fata copii adoptabili cu parintii care vor sa adopte. Intre directii nu exista colaborare, iar parintii disperati dupa ani de asteptare ajung sa-si caute singuri copii trimitand adrese la directiile din tara. Teoretic, pana in ziua adoptiei, copiii pana la doi ani, ar trebui sa sta in grija unui asistent matenral. Si in teorie in sase luni asistentii trebuie sa le gaseasca o familie: adoptiva sau naturala. In practica, lucrurile stau altfel. Sunt lasati la asistenti maternali ani de zile. Copii cresc, se ataseaza de parintii angajati, iar cand ajung la 10-12 ani unii sunt mutati in centre ca sa faca loc in casele maternalilor, nou-nascutilor abandonati in spitale. Asa ca cei dati la o parte, traiesc un nou abandon care are asupra lor efecte devastatoare.
In strainatate, mamele sociale nu tin copiii mai mult de sase luni tocmai pentru a evita dezvotarea acestui tip de atasament. La noi, ajung la varste mari si atunci sunt transferati in centre. In ultimul an, 1.000 de asistenti maternali au renuntat la copiii pe care ii aveau in grija din cauza reducerii cu 25 de procente a salariilor, iar 300 dintre ei au ajuns din nou la casa de copii.
In aceste conditii, 23.000 de copii cresc singuri in case de copii anadonati si de parinti si de autoritati.
Romanii nu-i vor pentru ca sunt prea mari, iar strainii cei dispusi sa-i infieze nu mai sunt lasati.
Legea privind protectia copilului aparuta in '97 punea oarecum lucrurile in ordine. Copiii erau infiati de straini cu ajutorul ONG-urilor. Unele transformasera asta in adevarate afaceri. Cinci ani mai tarziu insa, UE cerea alinierea legislatiei si reglementarea adoptiilor internationale.
Uniunea Europeana conditiona aderarea Romaniei de reglementarile in privinta protectiei copilului, asa ca statul presat de europeni a decis stoparea adoptiei internationale.
Intre 2002 si 2005, anul in care guvernul a impus un nou moratoriu, sute de copii au fost totusi infiati de straini prin hotarari de guvern. Raportorul europan Emma Nicholson a luat atitudine cand a aflat ca 100 de copii urmau sa fie infiati de italieni prin hotarare de guvern. Alte 1.100 de dosare erua in asteptare pentru a fi aprobate de executiv.
Dupa ce termina scoala, statul isi ia mana de pe copii. Inceteaza masura de protectie sociala, iar ei sunt lasati singuri sa-si faca un rost. Acela este momentul in care pentru cei mai multi dintre ei incepe decaderea.
Soarta copiilor abandonati ar putea fi alta daca alesii isi fac timp sa studieze un proiect de lege potrivit caruia copii ar putea fi declarati adoptabili in primele sase luni de la abandon. Pentru parlamentarii nostri insa soarta zecilor de mii de copii abandonati nu reprezinta o prioritate, desi statul plateste pentru intretinerea lor peste 100 de milioane de euro anual.
Suntem tara cu cei mai multi copii abandonati din Europa si cea mai restrictiva lege. Mama care si-a lasat copilul sa moara pe malul apei trebuie sa-si dea acordul pentru adoptie, rudele de pana la gradul patru au si ele un cuvant de spus, iar tribunalele judeca soarta acestor copii printre picaturi. In spatele acestor produceri, lungi si greoaie se ascund dramele unor copiii teorectic ocrotiti de stat si totusi lasati singuri sa-si traiasca drama de a nu avea o familie.
