VIDEO. Petrecere cu calul în casă. Ce a pățit un bărbat care a încercat să danseze cu animalul

Cal
ct100.ro

Mai mulți bărbați din Călărași au dat o petrecere la care invitat special a fost un cal. Poliția s-a sesizat după ce imaginile au apărut pe internet și i-a amendat pe petrecăreți cu peste 21.000 de lei, relatează ct100.ro.

Pe filmare se vede cum animalul mănâncă o franzelă din mâna unui bărbat. În acest timp un alt petrecăreț încearcă să urce picioarele calului pe umeri săi și să danseze cu animalul, însă cade și se lovește.

Polițiștii s-au sesizat și au efectuat verificări cu privire la încălcarea normelor privind protecția animalelor și a respectării măsurilor de protecție impuse pe perioada stării de alertă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele din filmare, aceștia fiind 8 bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 46 de ani, din comuna Nana, județul Călărași.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei opt bărbați au primit amenzi în valoare de 21.500 de lei, pentru încălcarea legislaţiei privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Cu privire la animalul apărut în filmare, acestuia nu i-au fost aplicate agresiuni și nu a fost supus altor rele tratamente de către persoanele prezente, iar în urma actului de teribilism al unuia dintre bărbați în încercarea de a ridica calul pe umeri, menționăm că atât cabalina, cât și bărbatul, nu au suferit vreo leziune, prin acest act nefiind încălcată nicio normă din domeniul protecției animalelor.”, au transmis polițiștii, potrivit sursei citate.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.