Suma uriașă cu care s-a vândut sculptura „Hidra”, luată în șuturi de ieșeni

sculptura hidra iasi
Pro TV

Sculptura "Hidra", realizată de Costin Ioniţă, a fost adjudecată, joi seara, la preţul de 10.000 de euro la prima licitaţie de sculptură de anul acesta organizată de Artmark, la sediul Galeriilor casei de licitaţie şi online.

Prezentată pentru prima dată publicului în anul 2012, pe soclul pe care s-a aflat statuia lui Lenin în Piaţa Presei Libere, "Hidra" sculptorului Costin Ioniţă, asemuită cu "un balaur cu şapte capete", reprezintă, conform Artmark, "o critică a clasei politice, după cum a mărturisit chiar artistul", iar "reacţiile controversate la adresa ei nu s-au epuizat, mai ales că a reapărut în atenţie în acest an electoral".

"Ideea lucrării este că, până la urmă, clasa politică s-a schimbat doar la faţă, dar în esenţă este aceeaşi. E o temă care reprezintă politica postdecembristă. De ce Hidra? Pentru că Hidra este monstrul mitologic cu sânge otrăvit şi posibilităţi de regenerare infinite. Cele şapte capete ale Hidrei au forma unor trandafiri ce răsar din trupul decapitat al statuii lui Lenin. Lucrarea a făcut parte din 'Proiect 1990' şi a fost expusă prima dată chiar pe soclul statuii lui Lenin din Piaţa Presei Libere", a explicat Costin Ioniţă într-un comunicat transmis, pe 12 martie, de Artmark.

Între lucrările adjudecate la preţuri ridicate la licitaţia Artmark s-au numărat şi: "Selfscape" de Daniel Rădulescu, la 10.000 de euro, "Sărut" de Oscar Han, la 9.500 de euro, "Arcaş în repaos" de Ion Jalea, la 8.500 de euro, "Elan" de Marcel Guguianu, la 7.000 de euro, "Himeră" de Felix Aftene, la 6.000 de euro.

Sculptura nu a fost pe placul ieșenilor

În Iași, „Hidra” a fost expusă, în februarie, într-un parc din centrul orașului, la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei expoziții ample. Inițial, era lângă Grup Statuar al Voievozilor, un monument istoric. Însă chiar după prima zi a fost mutată la 30 de metri distanță. Amplasată într-un parc, sculptura a ajuns să fie împrejmuită cu garduri metalice, iar Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere, după ce opera a fost vandalizată. Intitulată „Hidra”, lucrarea este o satiră la adresa clasei politice, spune autorul ei, un artist din București.

Citește și
statuie julieta
Fenomenul generat de transpiraţia de pe mâinile celor care au atins statuia Julietei din Verona. Sculptura, afectată grav
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

„Mi se pare așa... Urâtă. Ceva urât. Brațele astea cu trandafiri... Nu știu ce simbolizează trandafirii. Trandafirul e o floare frumoasă, de ce i-a pus acolo?”, spunea o femeie din Iași.

Costin Ioniță, autorul lucrării: „Nu știu dacă să mă bucur sau să mă întristez. Lucrarea mea are o tentă politică. Este cumva despre faptul că partidul comunist a fost pus în afara legii, dar, de fapt, au fost aceiași, și-au schimbat hainele și s-a redenumit. De aici și Hidra. Îi tai capul și apare monstrul mitologic, despre el vorbesc, îi tai un cap, apar șapte la loc”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Sculptura controversată „Hidra”, vandalizată la Iaşi, este de vânzare. Cât valorează
Sculptura controversată „Hidra”, vandalizată la Iaşi, este de vânzare. Cât valorează

Sculptura „Hidra” de Costin Ioniţă, care a fost de curând expusă la Iaşi şi vandalizată, una dintre piesele centrale ale evenimentului „Luna Sculptorilor Români”, este scoasă la licitaţie în 28 martie, anunţă casa Artmark.  

Fenomenul generat de transpiraţia de pe mâinile celor care au atins statuia Julietei din Verona. Sculptura, afectată grav
Fenomenul generat de transpiraţia de pe mâinile celor care au atins statuia Julietei din Verona. Sculptura, afectată grav

După ce a tot fost atinsă constant de turiști, statuia Julietei din Verona s-a deteriorat. Pe piept, în partea dreaptă, a apărut o gaură mică.

„Sărutul” lui Brâncuși a ajuns în Capitală. Unde poate fi admirată sculptura care a cucerit lumea
„Sărutul” lui Brâncuși a ajuns în Capitală. Unde poate fi admirată sculptura care a cucerit lumea

Sărutul lui Brâncuși care a cucerit planeta a ajuns în Capitală. Într-o expoziție dedicată iubirii, sculptura marelui Constantin Brâncuși întregește o lume exprimată prin tablouri și fotografii.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.