Povestea tristă a unui băiețel aflat în stadiu terminal, care a primit un mesaj de la Jack Sparrow

colaj
BBC

Johhny Depp a reintrat în rolul celebrului pirat Jack Sparrow pentru a îndeplini dorința unui băiat de 11 ani bolnav de cancer, aflat în stadiu terminal.

Kori a fost supus la două transplanturi de inimă, eșuate din păcate. El și familia lui nu știu cât mai are de trăit.

Una dintre dorințele lui Kori era să poarte o conversație cu Jack Sparrow, ceea ce s-a și întâmplat.

Kori și-a deschis un canal de YouTube, Kraken the Box, unde are peste 160.000 de urmăritori.

Printre aceștia se numără și Johnny Depp care i-a transmis un mesaj: „Îți doresc mult noroc. Sunt fanul tău numărul unu, Căpitane Kori. Tot respectul și toată iubirea, prietene”.

Citește și
Johnny Depp, Amber Heard
Scandalul dintre Johnny Depp și Amber Heard nu s-a încheiat. Actorul refuză să plătească datoria către fosta sa soție
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Mama lui Kori, Pixi, a transmis că mesajul primit de la actor i-a pus din nou zâmbetul pe față fiului ei.

Kori a fost supus pentru a doua oară la un transplant de inimă, anul trecut în ianuarie, însă coprul nu a acceptat organul, scrie BBC.

Acum, după o discuție cu părinții și cu medicii, Kori nu va mai face alt transplant.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Amber Heard a făcut apel la condamnarea sa pentru defăimare faţă de Johnny Depp
Amber Heard a făcut apel la condamnarea sa pentru defăimare faţă de Johnny Depp

La şase luni după ce Johnny Depp a câştigat un proces pentru defăimare împotriva fostei sale soţii Amber Heard, aceasta din urmă a făcut apel.

 

 

Scandalul dintre Johnny Depp și Amber Heard nu s-a încheiat. Actorul refuză să plătească datoria către fosta sa soție
Scandalul dintre Johnny Depp și Amber Heard nu s-a încheiat. Actorul refuză să plătească datoria către fosta sa soție

Johnny Depp a declarat, prin intermediul avocaţilor săi, că refuză să plătească fostei sale soții daunele pe care i le datorează, estimate la 2 milioane de dolari.

 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.