Polițiștii de la țară detectează șoferii băuți după miros, pentru că nu au alcoolteste, apoi îi duc la oraș pentru testare

alcooltest

Polițiștii de la țară nu au nici măcar banalele alcoolteste în dotare, astfel încât sunt puși în situația de a depista șoferii băuți după miros, apoi îi duc la cea mai apropiată secție din oraș pentru o testare oficială.

Până să primească dispozitive pentru identificarea șoferilor drogați, polițiștii par să nu aibă nici aparate Dräger suficiente. Trimis după un șofer care mergea în serpentine, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală l-au testat pe acesta după miros, scrie Ziarul de Iași.

Un barman din localitatea ieșeană Răducăneni a sunat în 2021 la poliție după ce a văzut că un client de-al său s-a urcat beat la volan și a plecat cu mașina mergând în zig zag. Oamenii legii l-au prins în scurt timp pe individ, care era atât de beat încât le-a spus că el nu mergea cu mașina, ci doar intrase în vehicul să ia ceva.

Culmea e că polițiștii nici nu aveau cum să întocmească pe loc vreun dosar împotriva șoferului beat, pentru că nu aveau aparat Drager. Au fost nevoiți să-l ducă până în Iași pentru testare, informație care apare în rechizitoriul de trimitere în judecată a individului.  

Șoferul beat, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare

Citește și
politie
Un șofer beat a lovit un pieton cu mașina, în Constanța, apoi a fugit. Ce s-a întâmplat după
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Atât testarea cu alcooltestul, cât și recoltarea de probe biologice trebuiau să aibă loc în municipiul Iași, având în vedere că poliția din zonă nu dispunea de un aparat alcooltest, acesta fiind motivul pentru care nu a fost testat imediat ce a fost oprit de poliție.

Simplul fapt că trebuia să se deplaseze la Iași pentru a fi testat atât cu privire la aerul expirat, cât și cu privire la concentrația de alcool din sânge nu îi oferea inculpatului dreptul legal să refuze acest lucru, și nici nu constituie vreun viciu procedural, întrucât legea nu prevede obligativitatea ca testarea aerului expirat să se realizeze la locul unde persoana în cauză a fost depistată”, aveau să rețină ulterior magistrații Judecătoriei Răducăneni, care au analizat cazul.

Individul a fost condamnat zilele trecute la 2 ani de închisoare cu suspendare, dar sentința poate fi contestată cu apel. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A picat examenul auto de 12 ori, iar la a 13-a testare a angajat o sosie care să meargă în locul lui. Ce a urmat
A picat examenul auto de 12 ori, iar la a 13-a testare a angajat o sosie care să meargă în locul lui. Ce a urmat

Un bărbat din Belgia a picat proba teoretică a examenului auto de 12 ori, așa că a decis să angajeze o sosie care să meargă în locul lui la a 13-a testare.

Un șofer beat a lovit un pieton cu mașina, în Constanța, apoi a fugit. Ce s-a întâmplat după
Un șofer beat a lovit un pieton cu mașina, în Constanța, apoi a fugit. Ce s-a întâmplat după

Un pieton a fost lovit de un şofer care a fugit de la locul accidentului, în municipiul Constanţa, iar conducătorul auto a fost găsit apoi de poliţişti, care au stabilit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Fostul polițist care a ucis o femeie după ce a urcat beat la volan, în Popeşti-Leordeni, rămâne în arest preventiv
Fostul polițist care a ucis o femeie după ce a urcat beat la volan, în Popeşti-Leordeni, rămâne în arest preventiv

Fostul poliţist Constantin Păun, colonel în rezervă, care a ucis o femeie cu maşina în oraşul Popeşti-Leordeni, după ce s-a urcat băut la volan, rămâne în arest preventiv, a decis miercuri Tribunalul Ilfov, potrivit Agerpres.

Urmărire ca în filme pe un drum din Vrancea. Cum a încercat să prindă un echipaj de poliție un fugar băut și fără permis
Urmărire ca în filme pe un drum din Vrancea. Cum a încercat să prindă un echipaj de poliție un fugar băut și fără permis

Urmărire și focuri de armă pe un drum județean din Vrancea. Un tânăr de 18 ani, beat și fără permis, a încercat să scape de polițiști cu autoutilitara pe care o furase. Cursa a durat mai bine de două ore.  

Aparatul de testare antidrog cumpărat pentru școlarii dintr-o comună a fost cedat Poliției Rutiere. Motivul este uimitor
Aparatul de testare antidrog cumpărat pentru școlarii dintr-o comună a fost cedat Poliției Rutiere. Motivul este uimitor

Fără o legislație care să permită testarea inopinată a elevilor în școli, autoritățile unei comune din Bistrița-Năsăud au făcut apel către toți părinții pentru a-și testa voluntar copiii, dacă au motive de îngrijorare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.