O familie de 12 persoane a mâncat la restaurant, apoi au pândit chelnerița și au fugit fără să plătească. Valoarea pagubei

O familie de 12 persoane a mâncat la restaurant, apoi au pândit chelnerița și au fugit fără să plătească. Valoarea pagubei
Britannia Inn

O familie a mâncat de aproape 300 de euro într-un local, apoi au fugit fără să plătească. Grupul de persoane apare pe înregistrările camerelor de supraveghere, iar patronul localului le-a acordat un ultimatum să vină cu banii, înainte de a chema Poliția.

Au fost 12 persoane dintr-o familie, care s-au ospătat copios într-un pub din localitatea Cornwall, Marea Britanie, sâmbăta trecută, pe 28 octombrie. Au fugit apoi fără să plătească, chiar în timp ce chelnerița venea cu nota. Patronul, după ce a văzut imaginile de pe camere, a anunțat public că îi așteaptă cu banii, ar ultimatumul a expirat, așa că făcut toată povestea publică.

Nota de plată a ajuns la 260,50 lire sterline (aproape 300 de euro) și a inclus șase sticle de suc de fructe, zece sticle de bere Stella, două sticle de Pepsi Max, două porții mari de lasagna de vită, o friptură imensă, șase porții pentru copii și alte patru sticle de bere.

Pub-ul a apelat la Facebook pentru a găsi vinovații, care apar pe camerele de supraveghere, arată publicația Daily Star.

Aceste 12 persoane au mâncat la noi între orele 14:00 și 16:00, astăzi, și au plecat fără să plătească. Nu e nicio greșeală, a fost un gest calculat și dovedit de înregistrările integrale ale camerelor de supraveghere. Am raportat acest lucru poliției, dar dacă cineva îi recunoaște pe acești oameni sau are informații care ne-ar putea ajuta să-i găsim, vă rugăm să ne contactații. Vă garantăm confidențialitatea. Oferim recompensă pentru găsirea acestor escroci!"

Citește și
William și Kate
William şi Kate au luat metroul pentru a merge la pub | GALERIE FOTO
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Într-o actualizare ulterioară, patronii pub-ului au spus că au aflat numele familiei și le-au acordat până a doua zi dimineață (vineri, 3 noiembrie) termen de grație să plătească, înainte de a face plângere la Poliție și a le face publică identitatea pe rețelele sociale.

Cum au reușit să dispară toți 12

Un angajat al restaurantului a explicat cum grupul a reușit să fugă. „Când chelnerița s-a întors, toți dispăruseră. Păreau că își duc copiii la zona de joacă din grădină, dar au plecat pur și simplu. Nu au comandat cele mai mari sau mai scumpe preparate, sau ceva care ar fi atras atenția. Unii dintre copii au împărțit porțiile. Nu au fost nesimțiți sau ceva de genul, dar înregistrările camerelor de supraveghere îi arată cum s-au ridicat deliberat și au plecat. Au așteptat și au stat la pândă, timp de 45 de secunde, până când personalul nostru a ieșit din încăpere, înainte de a alerga toți afară pe ușă."

Nu există deocamndată o poziție oficială a Poliției din Devon și Cornwall, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce mesaj a lăsat o chelneriță pe nota de plată a unor clienți. „Dați-i fetei o mărire de salariu”
Ce mesaj a lăsat o chelneriță pe nota de plată a unor clienți. „Dați-i fetei o mărire de salariu”

Clienții unui pub din Melbourne sunt într-o dezbatere aprinsă după ce unui client al unui pub din Melbourne i-a fost lăsat un mesaj „nepoliticos” pe nota de plată, după ce a îndrăznit să ceară mai multă gheață.  

William şi Kate au luat metroul pentru a merge la pub | GALERIE FOTO
William şi Kate au luat metroul pentru a merge la pub | GALERIE FOTO

William şi Kate au mers, joi, cu metroul la un pub din Londra.

Cum a „reușit” un câștigător la loto să rămână falit, în doar trei ani. Pe ce a „aruncat” aproximativ patru milioane de lire
Cum a „reușit” un câștigător la loto să rămână falit, în doar trei ani. Pe ce a „aruncat” aproximativ patru milioane de lire

Un bărbat care a câștigat la loto un premiu de 3,97 de milioane de euro, a reușit să cheltuie banii în doar trei ani, după ce a cumpărat 40 de mașini, un pub și și-a împrumutat prietenii, care nu i-au mai înapoiat banii.

 

Concert de rhythm & blues. Primul show în România al trupei britanice Consummate Rogues
Concert de rhythm & blues. Primul show în România al trupei britanice Consummate Rogues

Trupa britanică Consummate Rogues concertează pe 16 martie 2023 în București, la The Pub Universităţii, în cadrul evenimentului ”Trocadero Blues Nights”.  

Trocadero Blues Nights. Concert de ”Dixieland jazz” în București: ”În Micul Paris se cânta şi se dansa în acest stil”
Trocadero Blues Nights. Concert de ”Dixieland jazz” în București: ”În Micul Paris se cânta şi se dansa în acest stil”

DIXIT, proiectul de Dixieland al muzicianului Cristian Teodorescu, va putea fi văzut LIVE în 9 martie 2023, într-un concert care va avea loc în București, la The Pub Universităţii.

 

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.