„E al naibii de greu, dar atât de frumos”. Povestea unei mame tinere, care a născut deja trei copii până la 30 de ani

mama tanara
Shutterstock

De 8 martie sărbătorim femeia, în toate ipostazele ei minunate. Și poate cea mai minunată ipostază este cea de mamă, mai ales într-o societate care pare, încet-încet, să reinterpreteze definiția „clasică” a familiei. 

În zilele noastre din ce în ce mai multe femei aleg să facă un copil la o vârstă mai înaintată, după ce devin stabile emoțional, din punct de vedere al carierei dar și financiar. 

Vârsta medie la care femeile din România devin mame a crescut considerabil în ultimii treizeci de ani, respectiv de la 22,3 ani în 1990 la 27,6 ani în 2022, conform datelor INS.

Nu cu mult timp în urmă a fi o mamă tânără era normal, astăzi este de cele mai multe ori o excepție. A avea mai mulți copii în tinerețe este uneori privit, nemeritat, ca un semn al ignoranței sau al lipsei dorinței de a fi independentă, ca femeie. 

În fiecare an doar între 18.000 și 20.000 de femei devin mame pentru a treia oară, potrivit INS.

Citește și
disparuta
O tânără din Roşia Montană a fost dată dispărută de mama ei. A plecat de acasă fără să anunțe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cătălina Niță are 28 ani și este mamă a trei copii, soție, dar și antreprenor. Primul copil l-a adus pe lume când avea 22 de ani și încă era studentă. Ce a simțit, cum se descurcă, și ce dificultăți a întâmpinat, aflăm în interviul de mai jos.

Ți-ai dorit încă din copilărie să fii o mamă tânără?

Cătălina Niță: „Dorința de a avea copii a venit prin facultate, atunci când relația mea cu cel ce avea să-mi fie soț devenea din ce în ce mai închegată.

Aveam tot mai des discuții despre „cum ar fi”, și atunci am început să-mi doresc și să-mi imaginez.

Prima fetiță o aveam deja la pieptul meu atunci când am terminat ultimul an de facultate. Când avea doar două săptămâni, am luat-o în brațe și am fost împreună la festivitatea mea de absolvire.

Nu știu cum mă priveau colegii mei, dar eu eram atât de mândră și plină de dragoste față de ea încât străluceam”.

Cum reușești să ai grijă de toată familia, să ai și un job și să nu te neglijezi?

Cătălina Niță: „Am trei copii de vârste încă fragede, două fetițe de 6 și 2 ani și un băiețel de 3 ani și jumătate.

Alerg de dimineața până seara între grădiniță, serviciu și casă, dar nici nu aș putea trăi altfel. Îmi place să am grijă de mine pentru că înainte de toate sunt femeie.

Acasă însă, sunt soție și mamă, iar tot timpul meu liber le este acordat lor. Mica afacere pe care o dețin împreună cu soțul meu îmi ocupă destul de mult timp, astfel încât sfârșitul de săptămână, cei mici îl petrec în general cu bunicii, care ne și ajută foarte mult.”

Te-ai gândit când a apărut al doilea copil, că poate îl vei iubi mai mult iar că primul se va simți neglijat?

Cătălina Niță: „Nașterea celui de-al doilea copil a fost un moment delicat pentru noi. Giulia avea doar doi ani și jumătate când i-am adus acasă frățiorul mai mic, pe Damian.

Am fost foarte atenți de la bun început cum o să integrăm noul bebeluș în familie, astfel încât Giulia să nu se simtă invadată, căci până atunci ea era universul familiei.

Nu a fost un moment ușor, dar cu multe explicații și răbdare, relația lor devenea din ce în ce mai frumoasă. La scurt timp, a venit și cel de-al treilea copil, Iris. Aici deja lucrurile intrau pe un făgaș normal, căci ceilalți doi știau deja ce înseamnă un frate și totul a venit de la sine.

Când îi vezi cât de frumos se joacă împreună, când îi auzi cum își împărtășesc secrete, tristețea din ochii lor când nu sunt laolaltă, și bucuria de a se revedea, asta este mândria mea de mamă.

Nu m-am gândit niciodată ca aș putea iubi vreunul dintre ei mai mult. Fiecare este special prin felul lui de a fi, caracter și comportament. Dragostea mea nu s-a împărțit la trei, ci s-a înmulțit de fiecare dată”.

Cum reușești să le oferi atenția și iubirea ta în mod egal?

Cătălina Niță: „Când vine vorba de atenție, lucrurile devin mai complicate. Deși au vârste apropiate, fiecare are nevoi diferite. Timpul îl împărțim astfel încât fiecare să poată face ce își dorește.

Soțul meu este și el foarte implicat în creșterea și educația copiilor. De multe ori, în funcție de necesitățile fiecăruia, ne împărțim sarcinile.

Dar nu puține sunt momentele în care căutăm mijlocul, astfel încât să petrecem timp de calitate împreună. Copiii merg la diferite sporturi și activități de exterior, iar pe lângă asta, duminicile obișnuim să le petrecem interactiv.

Iubirea mea le-o ofer zi de zi prin tot ce fac pentru ei și cu ei. Nu găsesc un motiv pentru care pe unul dintre ei l-aș iubi mai mult sau pe altul mai puțin, pentru mine când vine vorba de iubire răspunsul este întotdeauna despre ei. Ei sunt sensul vieții mele și toți trei formează un întreg.”

Ți se întâmplă să ai zile când nu mai poți și realizezi că e greu să fii mamă?

Cătălina Niță: „Da, sunt zile când mi se îneacă corăbiile, dar nu am timp să mă gândesc la asta. Așa ca în diminețile în care pornirea e mai grea, beau o cafea dublă și continui de acolo de unde rămăsesem cu o zi în urmă.

Mamă eroină nu mă consider, însă e greu să fii mamă, fie că ai unul, doi sau mai mulți copii. Să crești un copil e al naibii de greu, dar atât de frumos. Abia atunci când am devenit mamă m-am simțit cu adevărat responsabilă.

Sarcină mai dificilă decât educarea unui copil nu îți este dată de niciun job. Mă străduiesc în fiecare zi să fiu o versiune mai bună a mea, pentru că fie că vreau, sau că nu vreau, eu sunt exemplul lor și ei se vor transforma în adultul pe care eu îl port în subconștientul meu. Ei cresc în ochii mei, iar eu mă dezvolt prin ochii lor.”

Ziua Femeii, marcată în toată lumea pe 8 martie, serbează curajul și puterea celor care au jucat un rol extraordinar în societate, dar le celebrează și pe femeile din viața fiecăruia dintre noi, de la iubite, la mame, colege și prietene. Serbează femeia, în toate ipostazele ei minunate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Mi-am lăsat copilul la economy ca să zbor singură la business class”. Ce reacții a stârnit tânăra mamă cu alegerea ei VIDEO
„Mi-am lăsat copilul la economy ca să zbor singură la business class”. Ce reacții a stârnit tânăra mamă cu alegerea ei VIDEO

O mamă din Marea Britanie a stârnit reacții controversate în mediul online după ce a dezvăluit că a zburat cu avionul la clasa întâi, în timp ce bebelușul ei de 11 luni și iubitul se aflau la clasa economy.

O tânără din Roşia Montană a fost dată dispărută de mama ei. A plecat de acasă fără să anunțe
O tânără din Roşia Montană a fost dată dispărută de mama ei. A plecat de acasă fără să anunțe

O tânără din Roşia Montană a fost dată dispărută de către familie.

 

O tânără mamă de 18 ani, dată dispărută în București, a fost găsită după câteva zile, cu ajutorul cetățenilor
O tânără mamă de 18 ani, dată dispărută în București, a fost găsită după câteva zile, cu ajutorul cetățenilor

O tânără de 18 ani din București a fost căutată de poliţişti după ce a dispărut din Sectorul 3 al Capitalei în urmă cu câteva zile.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.