Top 10 cele mai bune filme din 2012, realizat de Rolling Stone! VIDEO

61236799

Revista Rolling Stone a alcătuit topul celor mai bune 10 producţii cinematografice din anul 2012.

Printre filmele incluse în top se numără "Les Misérables" şi "The Dark Knight Rises".

"The Master", regizat de cineastul Paul Thomas Anderson, este cel mai bun film al anului 2012, afirmă editorii revistei Rolling Stone. Filmul "The Master", despre care presa de specialitate afirmă că este inspirat din viaţa fondatorului Bisericii scientologice, Ron Hubbard, a fost lăudat de majoritatea criticilor de cinema.

Actorul Joaquin Phoenix interpretează în acest film rolul unui veteran din Al Doilea Război Mondial, alcoolic şi cu moralul "complet în derivă", care îşi găseşte consolarea într-un cult religios condus de un lider carismatic, interpretat de Philip Seymour Hoffman.

Românul Mihai Mălaimare Jr. a lucrat ca director de imagine pentru acest lungmetraj.

Pe locul al doilea în lista întocmită de editorii revistei Rolling Stone se află thrillerul de acţiune "Zero Dark Thirty", iar poziţia a treia a revenit dramei cu accente mistice "Beasts of the Southern Wild", informează contactmusic.com.

Peliculele "Lincoln" şi "Argo" ocupă locurile al patrulea, respectiv al cincilea pe această listă.

Topul 10 al celor mai bune filme ale anului 2012 este completat, în ordine, de lungmetrajele "Silver Linings Playbook", "Life of Pi", "Les Misérables", "Moonrise Kingdom" şi "The Dark Knight Rises".

În 2011, editorii revistei Rolling Stone au desemnat lungmetrajul "Drive", cu Ryan Gosling în rolul principal, drept cel mai bun film al anului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
61236809
La 8 ani a fost parasit de mama sa: Ce actor celebru a plans ca si-a adus aminte de acest episod! VIDEO
Un mare actor a cedat emoţional în faţa camerei în timpul unui interviu pentru o emisiune britanică,
61236822
O fetita de 7 ani, bolnava de cancer, a fost vindecata cu ajutorul HIV! VIDEO
O fetiţă americană în vârstă de şapte ani, suferind de o formă severă de leucemie, s-a vindecat în mod miraculos,
61237048
Cele mai COOL 12 aparate Coca Cola din lume: cum poti castiga premii pe loc! VIDEO
Aparatele Coca Cola sunt interactive si te premiaza daca faci ceea ce trebuie. E simplu.