Cod galben de ploi abundente și vijelii, în 30 de județe. Când va intra în vigoare

61964126
iStock

O informare de instabilitate atmosferică accentuată va intra în vigoare începând de marți seara, de la ora 20.00. Totodată, începând de miercuri de la ora 14.00, 30 de județe vor fi vizate de un cod galben de furtuni, ploi abundente și grindină.

„În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş, nordul Moldovei, local în Transilvania, Crişana şi Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie şi condiţii de grindină”, a precizat Administraţia Naţională de Meteorologie, conform News.ro.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.

De miercuri, de la ora 14.00, şi până vineri la ora 8.00, treizeci de judeţe din întreaga ţară vor fi sub cod galben de furtuni.

„În Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină”, au mai precizat meteorologii.

Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60...80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61901970
Vreme caldă, cu temperaturi de 35 de grade, marți. Prognoza meteo până vineri

Marți avem vreme călduroasă peste tot. Creşte şi disconfortul termic, aşa că aerul devine greu de respirat. Ploile vor fi rare şi apar abia spre seară prin nord şi pe la munte şi vom avea maxime de la 25, la 34, poate 35 de grade.

61964755
Cod galben de inundații, în următoarele ore. Lista zonelor vizate

Un cod galben de inundații va fi în vigoare, în următoarele ore, în bazine hidrografice din Transilvania, Muntenia și Moldova, informează Institutul Național de Hidrologie (INHGA).

61889310
ANM: Temperaturi de peste 30 de grade, dar şi instabilitate atmosferică, între 11 și 24 iunie

Valorile termice vor depăşi frecvent 30 de grade Celsius pe durata următoarelor două săptămâni, dar, în acelaşi timp, probabilitatea pentru averse se va menţine ridicată pe tot parcursul intervalului, anunță ANM.

Recomandări
Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan negociază și cu PSD pentru cele 233 de voturi. Scenariile pregătite de Nicușor Dan dacă guvernul nu trece

Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Ninsoare
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Drumarii au intervenit cu utilaje și tone de sare | VIDEO

Direcţia Generală de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, miercuri dimineaţă, că s-a înregistrat ninsoare abundentă pe Transfăgărăşanşi a fost nevoiie de intervenţia utilajelor.

Nd nicusor dan administratia
Nicuşor Dan avertizează că România trebuie să fie pregătită în faţa Rusiei. Ce spune despre riscul unui atac

România nu e deocamdată pregătită să țină piept dronelor rusești care ne încalcă spațiul aerian, dar țara noastră face îmbunătățiri, a declarat Nicușor Dan într-un interviu acordat postului CNN.