Ucraina: O gimnastă de 11 ani a fost ucisă într-un bombardament

62250341

Gimnasta ucraineană Katia Diacenko a murit la vârsta de 11 ani, la 24 martie, în urma unui bombardament al armetei ruse la Mariupol, informează site-ul mundodeportivo.es, citat de News.ro.

 

Mica sportivă se afla la domiciliul ei din Mariupol când clădirea a fost lovită de o rachetă rusească.

Anunţul decesului Katiei a fost făcut pe Instagram, chiar de antrenoarea ei, Anastasia Meşceanenkov.

"Aceasta este gimnasta noastră Katia Diacenko. Avea 11 ani. A murit sub dărâmăturile casei ei din Mariupol, când un obuz rus a lovit-o. Ar fi putut avea un viitor strălucit în faţa ei ca tânără campioană ucraineană. Dar într-o secundă a plecat. Închideţi cerul... vă rog @NATO!", a scris, pe Twitter, parlamentarul ucrainean Anna Purtova.

 

Peste 130 de copii au murit în războiul din Ucraina

 

Katia Diacenko li se alătură celor 136 de copii care, potrivit autorităţilor ucrainene, au murit în urma invaziei ruse, de la începutul acesteia, la 24 februarie.

În acelaşi timp, 199 de minori au fost răniţi. Majoritatea victimelor s-au înregistrat în capitala Kiev, potrivit datelor de la Procuratura Generală ucraineană.

Totodată, 570 de clădiri şcolare sau de învăţământ au fost atacate de trupele ruse, dintre care 73 au fost total distruse.

Cele mai multe şcoli, 138, au fost lovite în regiunea Doneţk, pe frontul de est al ţării, de atacurile ruseşti. Aproximativ 41 de şcoli din regiunea capitalei Kiev au fost, de asemenea, afectate.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62250236
Un poloist de la Dinamo a murit după ce i s-a făcut rău în timpul derby-ului cu Rapid
Lumea sportului românesc este în stare de șoc. Un poloist de la Dinamo a murit, sâmbătă, după ce a i s-a făcut rău în timpul derby-ului cu Rapid. Meciul se disputa în bazinul Giulești.
62250228
Alertă la echipa națională. Patru fotbaliști au fost testați pozitiv cu COVID-19. Două convocări de urgență
După ce a debutat cu un eșec pe banca echipei naționale, 0-1 cu Grecia, Edi Iordănescu a primit o veste proastă. Patru "tricolori" au fost testați pozitiv cu COVID-19 și au ieșit din calcule pentru amicalul cu Israel, programat marți, la Netanya.
62250176
Doliu la Atletico Madrid. A murit tatăl lui Diego Simeone
Carlos Simeone a murit, vineri, la Buenos Aires, Argentina, informează site-ul oficial al clubului Atletico Madrid.