Petra Martic - Irina Begu: 6-4 7-6. Românca, învinsă în turul doi la Australian Open

61934271
Getty

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de croata Petra Martic cu 6-4, 7-6 (3), miercuri, la Melbourne, într-un meci din runda a doua a turneului Australian Open, al doilea de Mare Şlem al anului.

Begu (27 ani, 40 WTA), care trecuse în primul tur de o adversară mai bine cotată, rusoaica Ekaterina Makarova, a cedat după două ore şi două minute în faţa croatei de 26 de ani, care ocupă locul 81 în clasamentul mondial, spune Agerpres.ro

Irina Begu a mai fost învinsă de Martic în 2012, cu 6-4, 1-6, 6-3, în Fed Cup, în Israel.

Begu a avut procentaje mai slabe la punctele realizate cu ambele servicii, 58%-66% la primul şi 47%-50% la al doilea, la Australian Open.

Irina Begu va primi 80.000 de dolari australieni şi 70 puncte WTA pentru participarea la Australian Open.

În şapte participări la turneul de la Melbourne, Begu a trecut o singură dată de turul al doilea, în 2015, când s-a oprit în optimi. Anul trecut a fost învinsă în runda a doua.

România mai are trei jucătoare care vor evolua joi în runda a doua la simplu, Simona Halep, principala favorită, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.

Begu va juca miercuri şi în primul tur la dublu, alături de Monica Niculescu, împotriva perechii Mirjana Lucic-Baroni (Croaţia)/Andrea Petkovic (Germania).

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61934271
Irina Begu - Petra Martic, în turul al doilea la Australian Open, miercuri dimineață, după 3:30
Irina Begu (40 WTA) și Petra Martic (81 WTA) se vor întâlni în turul al doilea la Australian Open, organizatorii anunțând că partida a fost programată pe terenul 7, începând cu ora 3:30, ora României, fiind cel de-al doilea meci de pe acest teren.
61934663
Simona Halep, despre accidentarea la gleznă: Am simţit o durere puternică pe teren
Simona Halep a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a simţit o durere puternică pe teren la glezna stângă în timpul celui de-al doilea set al meciului cu Destanee Aiava din turul 1 al turneului Australian Open.
61934599
Ana Bogdan - Kristina Mladenovic cu 6-3, 6-2, la Australian Open 2018. Victorie cu numărul 11 WTA
Ana Bogdan (104 WTA) a fost cea care a încheiat seria tricolorelor din această zi, după ce a înfrânt-o  pe franțuzoaica Kristina Mladenovic, locul 11 mondial.