Pastile de slabit din substante naturale pe prospect, chimice in realitate

×
Publicitate

In Romania ajung pastile de slabit, din produse naturale, chipurile, care contin insa substante chimice. Este o practica, dezvaluie unul dintre importatorii care a adus si el asa-zisele pilule miraculoase.

Acest lucru a fost posibil pentru ca nimeni nu verifica ce contin produsele. Totul se face pe raspunderea celui care le comercializeaza, iar castigurile sunt de milioane de euro. O afacere care merge ca pe roate pentru cativa, dar care ii poate costa sanatatea pe multi sau cariera pe Adrian Mutu. 

In centrele de produse naturiste si in unele farmacii exista rafturi cu pastile care iti promit ca slabesti si ai potenta, dupa cum spune prospectul. Cele mai multe sunt aduse din China.

In spatele lor se ascunde o industrie de multe milioane de euro, iar producatorul chinez ar face orice ca sa vanda, dezvaluie unul dintre importatori.

Sorin Oprea a adus ani intregi asemenea produse in tara. A fost arestat 23 de zile pentru marfa contrafacuta.

"Aceste plante se regasesc doar pe un ambalaj, cu siguranta nu o sa gasim aceste plante, este o inventie chinezeasca, este pur si simplu doar un scris. In interiorul capsulelor, se gaseste doar un praf de culoare inchisa, deschisa, depinde de cum vrea producatorul chinez sa faca acest lucru", a spus Oprea.

Drept dovada, a desfacut o pastila si a aratat reporterilor ProTV o pulbere ocru. "Nu seamana a planta. Poate fi orice", a spus Oprea.

"In realitate, compozitia este modificata, iar la o analiza microchimica pe ingrediente cred ca o sa se observe foarte clar acest aspect. In realitate, producatorul chinez nu face altceva decat sa puna diverse substante pentru a duce la depedenta, pentru a face ca unele persoane sa slabeasca", a mai declarat acesta.

Oprea a aflat ca exista chiar si o schema ca sa scapi de un eventual control.

"Producatorul chinez isi permite sa faca afacerea cum doreste. Distribuitorii stiu de acest lucru si merg la producatorul chinez cerand si alte cutii care n-au acesta substanta sibutramina, cutii pe care si le pastreaza intr-un loc, ma rog, stiut doar de ei, iar atunci cand organele statului vin in control prezinta la analiza respectiva cutie fara sibutarmina", a mai povestit Sorin Oprea.

Asa se face ca la putinele controale care au avut loc, importatorii au dovada: ceea ce aduc ei este suta la suta natural. Astfel de investigatii sunt insa extrem de rare. In luna august, o verificare neasteptata, direct in farmacii, a dovedit ca doua loturi din capsula de slabit contin sibutramina. A fost singurul moment in care s-a facut test de laborator, iar rezultatul a fost pozitiv. Atunci produsul a fost scos de pe piata.

In rest, avizele se iau doar pe hartii. Institutul de bioresurse alimentare este cel care lasa aceste suplimente pe piata fara sa le testeze chimic. Ii cere distribuitorului sa vina el cu niste acte care sa arate ca ceea ce vrea sa vanda nu este periculos. De ce nu se modifica legislatia? Costa.

Asa ca pana atunci, singurii care mai opresc din importuri sunt procurorii. DIICOT a arestat in noiembrie anul trecut 3 persoane, printre care si pe Sorin Oprea. Au fost confiscate 230.000 de pastile cu sibutramina. Singurele retrase.

Si atunci cum este protejat consumatorul? Unele farmacii - cam 80%, din spusele celor responsabili de ele - spun ca nu accepta din start astfel de produse.

Si medicii sunt impotriva acestor produse care duc la stare de agitatie, tulburari de somn sau de vorbire, afectiuni ale organelor interne.

Asa se face ca astfel de produse - cu eticheta frumos colorata - sunt luate cu ochii inchisi de consumatori. Cum ati vazut legea nu cere, asa ca nimeni nu verifica ce este in ele. Doar cand cineva reclama. Dar asta inseamna ca apar deja gravele efecte adverse.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Ajutor din Oradea pentru victimele cutremurului din Haiti

Doi specialisti in proteze medicale de la un centru bihorean vor merge in tara devastata de seism, ca sa-i ajute pe cei care si-au pierdut o mana sau un picior.

Copii hipoacuzici au sanse de vindecare, dar statul n-are bani pentru toti

Aproape 400 de copii hipoacuzici se nasc an de an in Romania, iar 15% dintre ei sufera de surditate profunda. Chiar daca sansele de recuperare sunt foarte mari, putini ajung sa faca un implantul cohlear, care costa 20.000 de euro.

Bechtel vrea sa concedieze toti oamenii de la Autostrada Transilvania

Reprezentantul salariatilor de la Autostrada Transilvania a explicat ca, pe langa cei aproape 2.000 de angajati ai Bechtel, vor mai fi concediati si aproximativ 5.000 de salariati ai companiilor furnizoare pentru firma americana.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.