Vreau si eu parintii mei: Noua lege a adoptiilor a dublat numarul copiilor care pot avea o familie

×
Publicitate

In patru luni, de cand a intrat in vigoare noua lege a adoptiilor, aproape de doua ori mai multi copii adoptabili au ajuns fata in fata cu potentiali parinti.

Asta pentru ca au fost reunite, la nivel national, toate listele cu minori parasiti si cu adultii dornici sa le dea o sansa.

In cazurile in care s-au gasit parinti compatibili a fost deja declansata adoptia.

Sa nu uitam, legea a fost schimbata dupa ce campania ProTv "Vreau si eu parintii mei" a fost sustinuta, prin petitii online, de 75.000 de romani.

O poveste reala cu final fericit poate incepe sub ochii nostri, cu primul contact intre micuta de patru ani si o posibila mama adoptiva.

Fata de anul trecut, dupa schimbarea legii adoptiilor s-au facut de doua ori mai multe astfel de teste. Nu mai conteaza ca fetita e din Bucuresti, iar cea care o viziteaza din Alexandria.

La Oficiul Roman pentru Adoptii sunt acum aproape 1.400 de dosare ale copiilor declarati adoptabili si aproape 1.500 de la familii in care exista atestatul de parinte adoptator.

In acest rastimp de 4 luni, fiecare copil a primit o lista cu 10 potentiale familii. Inclusiv cei considerati cu sanse minime de a fi adoptati, cu varste peste 5 ani, probleme de sanatate si de etnie roma.

Cei de la Directia de Protectie a Copilului au fost obligati sa le dea o sansa si lor, incercand potrivirea cu toti adoptatorii pusi de pe lista. In mod neasteptat, si-au gasit parinti si copii de 8-9 ani.

In plus, pentru copiii cu parinti necunoscuti sau pe care rudele nu ii mai cauta, procedurile au fost accelerate.

Autoritatile spera ca, in urmatoarele luni, numarul celor eliberati de parintii nedemni se va dubla.

Legea va suferi curand noi ajustari, care vor mai taia cateva saptamani din durata adoptiilor.

Asta daca legiuitorii inteleg ca, dupa ani de indiferenta, avem zeci de mii de adolescenti carora sistemul le-a rapit sansa la un camin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
60603395
Drama unui tata caruia autoritatile norvegiene i-au luat din casa copiii, ca sa-i dea spre adoptie

O poveste impresionanta si revoltatoare in acelasi timp vine de la Arad. Doi parinti disperati cauta ajutor ca sa-si recupereze cei cinci copii luati de autoritatile norvegiene, pe cand toata familia se afla acolo.

60602327
Scandalul prostituatei de 13 ani infectata cu HIV: unul dintre clienti a descoperit ca e seropozitiv

Cel putin unul dintre barbatii care au apelat la serviciile prostituatei din Constanta infectata cu HIV a aflat ca este seropozitiv.

60582258
Patru medalii la Olimpiada Balcanica de Informatica pentru Juniori obtinute de elevii romani

Elevii romani au castigat patru medalii - doua de aur, una de argint si una de bronz - la Olimpiada Balcanica de Informatica pentru Juniori, anunta Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS).

Recomandări
Kimberly guilfoyle trump gettyimages 2206720545
Ambasadoarea SUA în Grecia, răspuns rapid pentru Trump, după ce Casa Albă i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest.

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.