Tânăr ucis în bătaie după ce a lovit cu biciul o adolescentă. Ce au descoperit polițiștii

×
Codul embed a fost copiat

O seară obişnuită între tineri s-a încheiat cu o crimă oribilă în comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi.

Potrivit martorilor, un individ de 31 de ani ar fi sărit să o bată cu biciul pe o adolescentă, însă un prieten al fetei a apărat-o. În încăierarea generală, agresorul a fost rănit mortal, iar suspectul de omor este reţinut de poliţişti.

Trupul neînsufleţit al bărbatului ucis a fost găsit după câteva ore de la încăierare, de o mătuşă a victimei, care a sunat la 112. Echipajul ambulanței a constatat decesul.

Localnic: "L-ar fi omorât cineva în casă, băiat cuminte era, nu era băiat rău, muncea pe la care îl luă, făcea treaba"

Localnic: O fetişoară stătea cu el, atât.
Reporter: Cine l-a găsit?
Localnic: Vecinii acolo, o mătuşă a lui, prieten era cu toţi, mai oprea la bar şi bea o bere"

Citește și
evaluarea nationala 2020
Reacțiile elevilor după prima probă la Evaluarea Națională: "Am scris destul”
Războiul din Ucraina s-ar încheia în două săptămâni, dacă Occidentul şi-ar înceta sprijinul, susţine Moscova

Martorii povestesc că, în seara respectivă, bărbatul de 31 de ani ar fi lovit-o pe una dintre fetele din vecini, iar băiatul de 18 ani ar fi reacţionat extrem de violent.

Vecină: "Un om care se certa şi i-a tras, nu am văzut cu ce, la urmă am venit şi era aici jos. Întâi s-au certat în drum şi apoi au venit aici.
Reporter: A fost o problemă cu fetele?
Vecină: Probabil s-au luat şi de la fete"

Mihaela Apostol, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi: "În timp ce victima aplica o lovitură cu un bici unei minore, inculpatul în vârstă de 18 ani a sărit în spatele victimei, i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore"

La audieri, suspectul a recunoscut totul, iar procurorii cer arestarea lui preventivă pentru omor.

Articol recomandat de sport.ro
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
Citește și...
Un polițist din Cluj și-a luat la bătaie soția și socrul. Cum s-a terminat totul
Un polițist din Cluj și-a luat la bătaie soția și socrul. Cum s-a terminat totul

Un polițist din Cluj-Napoca este acuzat că și-a lovit soția și are dosar penal. În scandal a intervenit și socrul agentului, care a sărit să își apere fiica, însă a fost lovit la rândul său.

Reacțiile elevilor după prima probă la Evaluarea Națională:
Reacțiile elevilor după prima probă la Evaluarea Națională: "Am scris destul”

A fost o zi încărcată de emoții pentru absolvenții clasei a opta, care au încheiat prima probă a Evaluării Naționale. ”Au fost subiecte ușoare”, au spus cei mai mulți candidați.

Câți elevi au fost eliminați la Evaluarea Națională pentru tentativă de fraudă
Câți elevi au fost eliminați la Evaluarea Națională pentru tentativă de fraudă

161.038 de candidaţi au fost prezenţi luni la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. Peste 170.000 se înscriseseră pe liste la această sesiune.

Recomandări
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important

"Ați depășit toate așteptările!" Asta i-a transmis Joe Biden lui Klaus Iohannis într-o discuție purtată la Casa Albă. Președintele american a lăudat relația bună și de durată cu România, cu atât mai importantă în contextul conflictului din Ucraina.

Starea lui Florin Piersic este stabilă, dar are o infecție generalizată în organism. De ce s-a făcut transferul la București
Starea lui Florin Piersic este stabilă, dar are o infecție generalizată în organism. De ce s-a făcut transferul la București

Adus de la Cluj cu un avion SMURD, îndrăgitul actor Florin Piersic are o infecție generalizată în organism. Potrivit medicilor, de la spitalul Matei Balș care îl îngrijesc acum, este în stare stabilă, iar o echipă multidisciplinară îl evaluează.

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare
Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare

În țara în care încă se petrec numeroase abuzuri în grădinițe și școli, apare în sfârșit o completare a legii pentru protecția copilului, care interzice pedepsele corporale și umilirea celor mici.