ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc

×
Codul embed a fost copiat

Accident şocant în Dâmboviţa, unde o maşină condusă de un şofer începător s-a zdrobit de un TIR. Băiatul de la volan care avea doar 18 ani a murit pe loc. La fel şi o adolescentă de 14.

Ceilalţi doi pasageri, ambii minori, au ajuns cu răni la spital.

Andreea avea doar 14 ani. A plecat cu prietenii în oraş, fără să le spună părinţilor. Voiau să-şi petreacă timpul împreună, iar cel mai mare dintre ei, şoferul, s-a oferit să-i ducă el cu maşina în Târgovişte. Avea permis doar de 3 luni şi era pasionat de maşinile puternice.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Aproape de miezul nopţii, când au ajuns în localitatea Dumbrava, la 30 de km de casă, şoferul a pierdut controlul maşinii într-o curbă. Vehiculul a intrat pe contrasens unde s-a izbit frontal de un TIR şi a fost proiectat într-un gard cu stâlpi de beton.

Martorii au sunat la 112 şi au cerut ajutor.

Dr Corina Corneanu, medic SAJ Dâmboviţa: „Șoferul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Pasagera din spate era în stop cardiorespirator, a fost resuscitata mai bine de 45 de minute, dar fără rezultat.”

Salvatorii sosiţi la faţa locului au preluat alte două victime pe care le-au transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Târgovişte, unde le acorda îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească exact cum s-a produs această dublă nenorocire.

Audiat de agenţii de la rutieră, şoferul TIR-ului susţine că vina pentru producerea accidentului ar fi a tânărului de 18 ani. Anchetatorii vor cere însă o expertiza pentru a afla cu ce viteza rulau atât maşina, cât şi TIR-ul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Cum a fost torturat până la moarte un student care a fost confundat cu un spion, în Egipt. I-au tăiat tălpile cu o răzătoare
Cum a fost torturat până la moarte un student care a fost confundat cu un spion, în Egipt. I-au tăiat tălpile cu o răzătoare

Un student de la Cambridge a fost torturat până la moarte deoarece a fost confundat cu un spion străin în Cairo, în 2016.

Incident șocant în București. O femeie a fost blocată în trafic, lovită și amenințată de soțul de care vrea să divorțeze
Incident șocant în București. O femeie a fost blocată în trafic, lovită și amenințată de soțul de care vrea să divorțeze

În țara în care, doar în primele 3 luni ale anului, au avut loc peste 28.000 de cazuri de violență domestică, un incident deosebit de grav, petrecut în Capitală, șochează. 

O femeie și-a omorât iubitul, apoi a spus prietenilor că e bolnavă de Covid ca să aibă timp să-l îngroape în grădină
O femeie și-a omorât iubitul, apoi a spus prietenilor că e bolnavă de Covid ca să aibă timp să-l îngroape în grădină

O profesoară din Marea Britanie l-a înjunghiat pe iubitul ei care o înșelase, apoi le-a spus prietenilor ei că este bolnavă de Covid pentru a câștiga timp să-l îngroape în grădină.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.