Rafila, despre vaccinul AstraZeneca: ”Opinia mea este că este un vaccin bun şi sigur”

62140331

Vaccinul de la AstraZeneca este sigur, dar situaţii punctuale care pot apărea în diverse ţări trebuie luate în considerare, a declarat luni vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS.

 

"Vaccinul de la Astra Zeneca a fost utilizat la peste 17 milioane de persoane, la nivel global, fără să fie probleme deosebite. Au apărut într-adevăr câteva situaţii în Italia, Norvegia, Danemarca, în care au apărut tromboze la anumiţi pacienţi. Problema este că trebuie stabilit dacă aceste lucruri au apărut după vaccinare sau de la vaccinare. Sunt două lucruri total diferite, adică este pur şi simplu un eveniment care s-ar fi întâmplat oricum la un anumit procent şi se pare că, din informaţiile pe care le am eu de la Agenţia Europeană a Medicamentului, proporţia de persoane care a suferit astfel de probleme de sănătate nu este mai mare în niciun fel faţă de populaţia care nu a fost vaccinată", a declarat deputatul PSD într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, lucrurile trebuie investigate.

"Aceasta este procedura normală, totdeauna când apare o suspiciune, lotul, cel puţin de vaccin care este implicat, este oprit de la utilizare. Şi ulterior, după ce se lămuresc lucrurile, vaccinarea poate continua. Opinia mea este că este un vaccin bun şi sigur, dar există totdeauna - nu putem să luăm lucrurile ca atare decât în momentul în care o autoritate competentă verifică aceste lucruri şi îşi spune opinia. Eu, uitându-mă pe cifre, văd că este un vaccin care este sigur, dar situaţii punctuale care pot apărea în diverse ţări trebuie luate în considerare şi trebuie verificate. Toate loturile de vaccin se verifică", a explicat Rafila.

Deputatul a menţionat că aşteaptă punctele de vedere oficiale ale agenţiilor de reglementare, fie de la nivel european, fie din statele care au luat aceste decizii, de suspendare a unor loturi de vaccin.

Întrebat dacă este de părere că imunizarea cu AstraZeneca ar trebui sistată, Alexandru Rafila a spus:

"Nu, nu trebuie sistată. Eu nu consider că imunizarea trebuie sistată, dar trebuie sistată imunizarea cu loturile suspecte, ceea ce este cu totul altceva".

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62172887
Începând de luni, orice român peste 16 ani se poate înscrie la vaccinare. Sunt aproape 90.000 de locuri libere

Luni se dă startul înscrierilor la vaccinarea împotriva COVID-19 pentru populaţia generală.

62179080
Avertismentul medicilor: efectele post-Covid pot fi mai grave decât boala

Cei care s-au vindecat de noul coronavirus, trebuie să trateze cu atenție toate modificările care apar în organismul lor. Și asta pentru că efectele post-Covid pot fi uneori mai grave decât boala.

62178828
Ce spune Colegiul Medicilor despre sedarea și imobilizarea pacienților internați la ATI

Colegiul Medicilor din România precizează că, în secţiile de Terapie Intensivă, sedarea "este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri".

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.