Seful CJ Suceava propune ca imnul national sa fie intonat in scoli, la inceputul orelor de curs

61311491

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Catalin Nechifor, a declarat ca imnul tarii ar trebui cantat mai des, propunand ca acesta sa fie intonat in scoli, la inceputul orelor de curs, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cateva zeci de suceveni au asistat, luni, la ceremonialul militar organizat in Piata drapelelor UE din municipiu, cu ocazia Zilei Imnului National.

Presedintele CJ Suceava, Catalin Nechifor, a spus, in discursul sustinut cu acest prilej, ca versurile imnului trezesc constiinta de a fi roman si a apreciat ca acesta ar trebui cantat mai des.

El a propus ca imnul national sa fie cantat in scoli, la inceputul orelor de curs.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a spus, la randul sau, ca in acest an se impinesc 15 ani de cand se sarbatoreste Ziua Imnului National, subliniind ca versurile imnului parcurg istoria Principatelor Romane, dar ca acesta se refera si la viitorul tarii.

"Nu e vorba doar de istorie, ci si de viitorul si imaginea Romaniei in lume", a spus Sinescu.

Ceremonialul militar s-a incheiat cu intonarea imnului de stat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61352981
Guvernul a incheiat negocierile pentru un nou acord cu FMI, CE si Banca Mondiala
Guvernul a incheiat negocierile cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala pentru un nou acord, a anuntat premierul Victor Ponta.
61362497
Cu clopul pe cap, Traian Basescu a facut baie de multime la o sarbatoare a ciobanilor din Sibiu
VIDEO. Presedintele Traian Basescu a participat, duminica, alaturi de sotia sa, Maria, la Festivalul "Sus pe muntele din Jina" din judetul Sibiu, unde a facut o baie o baie de multime.
61217316
Basescu: Ponta vrea sa faca ceva ilegal in CSAT cu CFR Marfa, nu pare strain de un aranjament murdar
Traian Basescu sustine ca Victor Ponta cere CSAT sa incalce legea cu avizul pentru privatizarea CFR Marfa si ca nu pare a fi strain de un "aranjament murdar" in acest caz.