Ponta: Abuzurile procurorilor reprezinta o lovitura de stat, USL are obligatia de a proteja votantii

60604243

Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justitiei, a declarat, luni, ca abuzurile procurorilor reprezinta o lovitura de stat in care, prin "autoritatile de represiune", se incearca schimbarea rezultatului de la referendum. 

"Din puncul meu de vedere, ca lider al USL, cel mai important lucru pe care trebuie sa-l facem e sa-i protejam pe oamenii care sunt supusi in aceste zile unor abuzuri evidente de procurori si de catre PDL pentru simplul fapt ca si-au exercitat un drept constitutional, acela de a vota. Din punctul meu de vedere, asta este intr-adevar o lovitura de stat, adica sa vrei sa schimbi prin autoritatile de represiune ale statului rezultatul de la vot", a spus Ponta.

El a aratat ca faptul ca la referendum au votat 8,5 milioane de romani nu poate fi contestat de catre nimeni si nici nu a fost contestat. "In toate sectiile de vot au fost reprezentanti ai PDL. Dupa ce si-au dat seama, dupa o saptamana, ca s-ar putea Curtea sa decida altceva, a inceput tot acest abuz si toata aceasta prigoana impotriva oamenilor simpli care au votat. Obligatia USL este de a-i proteja pe acesti oameni si de a-i face sa fie convinsi ca traiesc intr-un stat de drept in care abuzurile comise de Traian Basescu si cei loiali nu se rasfrang impotriva lor", a spus Ponta.

Judecatorul Cristi Danilet, membru al CSM, scrie pe blogul personal, referitor la anchetele penale legate de referendum, ca "cine ataca procurorii risca inchisoarea", spunandu-le totodata celor care "instiga la revolte publice impotriva magistratilor" sa lectureze Codul Penal.

Acelasi indemn este transmis de Danilet celor care "se opun cu violenta verbala sau fizica la desfasurarea activitatilor ce tin de ancheta penala". 

"Constat ca in ultimele zile se fac diverse afirmatii cu privire la procurori si la anchetele lor. Desigur, vorbesc de referendumul recent desfasurat. Mai constat ca unii asa zisi analisti/comentatori instiga la revolte publice impotriva magistratilor. Si mai constat ca unii oameni, cercetati sau nu, se opun cu violenta verbala sau fizica la desfasurarea activitatilor ce tin de ancheta penala. Tuturor acestora le spun sa citeasca cu atentie urmatorul articol din Codul Penal introdus in legislatia noastra in anul 2008: ART. 272 ind.1 - Sfidarea organelor judiciare.

Intrebuintarea de cuvinte insultatoare ori gesturi obscene sau amenintatoare la adresa integritatii fizice a unui judecator, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penala, de catre o persoana care participa sau asista la o procedura care se desfasoara in fata instantei sau a organului de urmarire penala, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza intrebuintarea de cuvinte insultatoare ori gesturi obscene sau amenintatoare in mod nemijlocit la adresa integritatii fizice a unui judecator, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penala, politist sau jandarm, pentru fapte indeplinite in exercitiul functiei", scrie Danilet.

Reactia lui Danilet vine pe fondul anchetelor penale ce vizeaza posibile fraude la referendumul din 29 iulie. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) a precizat, joi, ca sunt inregistrate peste 500 de dosare penale privind desfasurarea referendumului, unele dintre ele sunt la DNA, iar in aceste cauze nu sunt cercetate persoanele care au votat si nu este verificat modul in care cetatenii au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale.

In cadrul acestor anchete, procurorii au audiat deja mai multi localnici in judete printre care Gorj si Vrancea. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, joi, Inspectia Judiciara in legatura cu afirmatiile publice "de natura sa afecteze independenta justitiei" facute de presedintele interimar, Crin Antonescu, presedintele onorific al PSD, Ion Iliescu, si premierul Victor Ponta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
60604237
Victor Ponta: Datele centralizate de MAI si MAE vor fi transmise luni catre CC, apoi facute publice

 Premierul Victor Ponta a declarat, luni, inaintea sedintei USL, ca datele centralizate de MAI si MAE referitoare la listele electorale vor fi transmise in cursul zilei catre CC si facute publice dupa ce vor ajunge la Curte.

60602482
Dusa: MAI nu opereaza in liste, doar va trimite CC o evaluare complexa a celor care trebuiau radiati

Ministerul de Interne nu opereaza in listele electorale permanente, ci doar va trimite Curtii Constitutionale o evaluare complexa a diferitelor categorii de persoane care trebuiau radiate din liste pana la termenul de referinta.

60598237
40.984 de persoane din judetul Iasi NU ar fi trebuit sa apara pe listele electorale la referendum

Peste 40.000 de persoane din judetul Iasi nu ar fi trebuit incluse in listele electorale la referendumul din 29 iulie, potrivit datelor trimise de Prefectura Iasi catre Ministerul Administratiei si Internelor.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.