Geoana: Rog politicienii si media sa nu invoce numele meu cu privire la asa-zise negocieri

60579662

Mircea Geoana ii roaga pe politicieni si jurnalisti sa nu mai invoce numele sau in legatura cu asa-zise negocieri in interiorul sau exteriorul USL, aratand ca aceste negocieri nu au existat si nu exista, potrivit unei declaratii acordate Mediafax.

"Infirm zvonurile aparute si rog cu foarte multa insistenta politicienii si media sa nu mai invoce numele meu cu privire la asa-zise negocieri in interiorul sau exteriorul USL. Aceste negocieri nu au existat si nu exista", a precizat Geoana, pentru MEDIAFAX.

Senatorul independent Mircea Geona mentioneaza, totodata, ca decizia de nominalizare a unui candidat pentru functia premier apartine partidului sau aliantei care a castigat alegerile, adica PSD si USL.

"In legatura cu zvonurile si aluziile aparute, doresc sa precizez inca o data ca decizia de nominalizare a unui candidat pentru functia premier apartine partidului sau aliantei care a castigat alegerile, adica PSD si USL, de aceea, deciziile statutare ale PSD sunt cele care au valoare", a aratat Geoana.

El a aratat ca perioada de incertitudine, oboseala si stres continuu de dupa campanie poate da nastere unor suspiciuni nefondate.

"Pot sa inteleg ca aceasta perioada de incertitudine, de oboseala dupa o campanie grea si de stres continuu poate da nastere unor suspiciuni nefondate, dar respectarea deciziilor forurilor statutare ale PSD legate de desemnarea primului-ministru sunt obligatorii pentru toata lumea", a mai spus Geoana.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61236530
Adriean Videanu, despre deputatii si senatorii ARD: "Vom sta drepti si nu in genunchi in Parlament"

Coordonatorul campaniei ARD, Adriean Videanu, a declarat ca partidele componente ale Aliantei Romania Dreapta vor avea o intalnire "cat de curand", pentru a discuta despre rezultatele alegerilor parlamentare.

60585536
Mircea Diaconu si-a anuntat demisia in plenul Senatului: Sunt mandru ca am devenit problema Romaniei

Mircea Diaconu si-a anuntat, miercuri, in plenul Senatului, demisia din functia de senator, precizand ca si-a facut multi prieteni in mandatul sau si, astfel, va continua sa apere imaginea Parlamentului.

60529421
USL Arad contesta la BEC mandatul obtinut de Traian Igas la redistribuire

USL Arad a depus la BEC o contestatie referitoare la modul in care a fost facuta redistribuirea mandatelor pentru Senat in judet, reprezentantii formatiunii afirmand ca mandatul lui Traian Igas (ARD) ar fi trebuit sa-i revina lui Dorel Popa (USL).

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.