Filmul zilei în care Rovana Plumb a rămas şi fără postul de comisar, şi fără apartamente

×
Publicitate

Propunerea României pentru postul de comisar European, Rovana Plumb, a primit luni răspunsul final din partea comisiei juridice, a Parlamentului European: NU poate ocupa această funcţie.

Anunţul oficial al respingerii candidaturii Rovanei Plumb a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Parlamentului European. Ulterior, preşedinta desemnată a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut oficial înlocuirea rapidă a candidaţilor României şi Ungariei şi a precizat că au început deja convorbirile preliminare cu guvernele de la Bucureşti şi Budapesta pentru avansarea unor noi propuneri.

Rovana Plumb susţine că ar fi scăpat de datorii vânzând apartamentele

 

Decizia a venit după ce Rovana Plumb le-a trimis o scrisoare euorparlamentarilor care o audiau. Ea susţinea că a găsit soluţia pentru conflictul de interese pe care l-au invocat europenii - un împrumut suspect luat de la o persoană fizică în valoare de 800 de mii de lei.

Rovana Plumb i-a anunţat peste weekend că a scăpat de datorii - i-ar fi făcut o ofertă persoanei de la care luat banii să-i dea cele două apartamente din Bucureşti, unul de 50 şi unul de 80 de metri pătraţi, ca să achite creditul. Ba mai mult, cea de la care a luat banii ar fi fost de acord, astfel că până la votul comisiei, de pe 23 octombrie, Rovana Plumb promitea ca problema va fi ca şi rezolvată.

Surse din Parlamentul European au declarat pentru PROTV ca membrii Comisiei JURI nu au luat în considerare nici scrisoarea şi nici plata rapidă a împrumutului catalogat săptămâna trecută drept remarcabil. Ci doar au votat respingerea candidatei.

Decizia Comisiei Juridice pune capăt unei proceduri în premieră demarate joi, când după un vot unanim pentru respingerea Rovanei Plumb, scrisoarea trimisă şefului Parlamentului nu era foarte clară.

Reacţiile Rovanei Plumb şi Vioricăi Dăncilă

 

Decizia este profund incorectă, a reacţionat Rovana Plumb într-un comunicat de presă. "Este incorectă pentru că potențialul conflict de interese, avut în vedere de Comisie în prima fază a evaluărilor, a fost stins definitiv, prin angajamentul meu de a achita creditul conform scrisorii anexate"

Plumb a declarat apoi că opoziţia şi Preşedintele Iohannis ar fi contribuit la respingerea sa. Acelaşi lucru l-a susţinut apoi şi premierul Viorica Dăncilă, care a afirmat că de fapt este vorba despre un conflict între legislaţia naţională şi cea europeană, iar atitudinea Comisiei JURI a fost încurajată de opoziţia din România în frunte cu preşedintele Iohannis. “Comisia JURI, prin decizia sa, se află la originea unui conflict între legislaţia europeană şi cea naţională, ce depăşeşte competenţele sale. Conform legislaţiei naţionale, Rovana Plumb nu se află în niciun conflict de interese”, a spus premierul, acuzându-i pe Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş de „lobby” împotriva candidatului.

La rândul său, preşedintele a invitat-o la consultări pe Viorica Dăncilă miercuri la prânz pentru a decide nominalizarea unei alte persoane pentru funcția de membru al Comisiei Europene, o problemă "urgentă și de importanță deosebită pentru statul român", potrivit şefului statului. Premierul i-a replicat că va merge „de îndată”, acelaşi ”de îndată” aplicat de Iohannis la recomandarea CCR privind numirea miniştrilor interimari.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62072436
Premierul Dăncilă susţine că Rovana Plumb a fost victima unei "campanii de denigrare"

Premierul a susținut o declarație de presă  la sediul central al PSD luni seară, reacţionând la respingerea candidaturii Rovanei Plumb.

61968437
Reacție dură a Rovanei Plumb: ”Decizia Comisiei JURI este una profund incorectă”

Rovana Plumb consideră că decizia Comisiei juridice a Parlamentului European în cazul său este profund incorectă și contrară Regulamentului de procedură din PE.

62032546
Turcan cere investigarea modului în care Plumb a reuşit ”stingerea datoriei astronomice”

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, solicită investigarea modului în care Rovana Plumb a reuşit ”stingerea datoriei astronomice peste noapte”.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.