După ce s-a oferit să își pună cătușe singur și a amenințat cu greva foamei, Simion a fost primit la discuții de un procuror

×
Publicitate

Fără să fi fost chemat și cu un alai zgomotos de zeci de susținători, liderul AUR a mers la Parchetul General. Deși jandarmii de la intrare i-au spus că a ajuns prea târziu, ca să mai poată fi primit în audiență, Simion a trecut cu scandal de aceștia.

Deși numele său nu este pomenit explicit, politicianul este bănuit de autorități că ar fi instigat la obținerea unor semnături false pentru ca Silvestru Șoșoacă să candideze la europarlamentare.

George Simion s-a prezentat la Parchetul General fără să fi fost convocat de procurori. Aceștia suspectează că liderul AUR l-ar fi ajutat pe Silvestru Șoșoacă să intre în cursa pentru europarlamentare însă nu prin metode legale.

Silvestru Soșoacă a fost plasat sub control judiciar fiind acuzat de uz de fals și fals în declarații. În același dosar, procurorii au vorbit și despre un lider de partid, deputat, care l-ar fi sprijinit să falsifice o parte dintre cele 100 de mii de semnături necesare pentru a se înscrie în cursa electorală. Procurorii nu au pomenit numele lui George Simion, însă surse juridice au dezvăluit că despre acesta ar fi vorba. Potrivit acuzațiilor, George Simion i-ar fi instigat pe membrii partidului său să falsifice semnăturile necesare lui Silvestru Soșoacă. Oficial, nu au fost formulate deocamdată niciun fel de acuzații împotriva liderului AUR.

George Simion: „Am ajutat mai mulți candidați independenți și mai multe partide. Am îndemnat lumea să voteze ca să poată candida oricine. Nu am încurajat niciodată la falsificări de acte sau de semnături”.

Mai mult, George Simion a susținut că are dovezi potrivit cărora și candidații altor formațiuni politice ar fi falsificat semnături ca să poată sa intra în cursa electorală și a cerut să fie lăsat să îi prezinte aceste dovezi procurorului general. Jandarmii de la intrarea în instituție i-au spus că programul serviciului Registratură s-a încheiat la ora 12. După ce a așteptat mai multe ore pe holurile ministerului public, timp în care a transmis live pe Facebook, liderul AUR a anunțat că intră în greva foamei.

George Simion a declarat că nu intenționează să părăsească sediul Parchetului General fără să dea declarații în fața procurorilor. După câteva ore, a fost primit la discuții de procurorul Marius Iacob.

Până acum, însă, în acest dosar a fost inculpat doar candidatul în cauză - Silvestru Șoșoacă. El se află sub control judiciar pentru 60 de zile și nicio altă persoană nu mai are calitatea de suspect sau inculpat.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62367930
Tot statul este cel mai câștigat din creșterea salariului minim. Cât iau românii în plus la leafă și cât ajunge la buget

De luna viitoare, 1,8 milioane de români care au lefuri mici vor primi bani în plus. Joi a fost aprobată hotărârea de guvern prin care salariul minim pe economie crește la 3.700 de lei brut.

62454940
Primarul din Păulești, Tudor Sandu, acuzat de hărțuire sexuală la primărie. Cine e victima

Primarul din Păulești este acuzat de hărțuire sexuală, cu doar câteva zile înainte de scrutin. Avocatul unei angajate a depus o plângere la Poliție.

62395943
Rareș Bogdan: ”În România se va trăi, în cinci-zece ani de zile, mai bine decât în foarte multe ţări europene”

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, este de părere că în România ”se va trăi, în cinci-zece ani de zile, mai bine decât în foarte multe ţări europene”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.