Deputatul PSD Somolon: ”Marele atac de la șaormerie e un mare fâs. Polițiștii au năvălit”

×
Publicitate

Deputatul PSD Adrian Solomon a povestit pentru Știrile Pro TV ce s-a întâmplat, luni noaptea, într-o șaormerie din Centrul Vechi al Capitalei, unde a fost protagonistul unui scandal cu angajații acestui restaurant de tip fast-food.

Solomon susține că incidentul a fost declanșat după ce nu s-a înțeles cu angajatul șaormeriei, care era de origine turcă și nu vorbea bine limba română.

”Cum a fost aseară? Ca la șaormerie. Marele atac de la șaormerie. Nu știu, domne, eu încercam să mă înțeleg cu un turc care nu vorbea românește. Probabil că noaptea uită limba română, cei care lucrează în țara noastră. Cetățeanul eraa la casă, după un blindaj foarte solid de plastic, cum era în toată șaormeria, cu vitrine de plastic.

Nu era nimeni în șaormerie, iar legea spune, când ești singur și poți să păstrezi o distanță de 3 metri poți să nu porți mască. Când a mai intrat cineva în șaormerie mi-am pus mască. Eu am tot timpul mască asupra mea. Și nu expun vânzătorii la amenzile pe care le pot primi din cauză că eu aș fi căpos că nu port mască.” - a declarat parlamentarul PSD pentru Știrile Pro TV.

Deși Solomon afirmă că inițial nu a purtat mască pentru că ”nu era nimeni în șaormerie”, iar apoi și-a pus masca după ce ”a mai intrat cineva”, el a fost amendat de poliție tocmai pentru că nu a purtat mască de protecție.

FOTO de pe camerele de supraveghere în care se vede că o persoană nu poartă mască de protecție:

Adrian Solomon

”Polițiștii care erau în stradă au năvălit cu toții, vreo 7, în șaormerie. Când au intrat ei aveam mască deja, pentru că mai era un cetățean în interior.” - spune Solomon.

Prima amendă pe care au primit-o Adrian Solomon și colegul parlamentar, tot membru PSD, Irinel Stativă, a fost pentru ”proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public”.

”N-a fost decât o discuție între niște cetățeni și niște polițiști. N-au fost jigniri. Să demonstreze că i-am jignit.” - spune, în replică, Solomon, care mai afirmă că nu a fost amendat pe loc.

”M-au amendat ei după ce am plecat de acolo, probabil, eu nu am un proces verbal.” - a mai spus parlamentarul PSD.

Ulterior, după ce poliția a anunțat că i-a amendat pentru provocarea acestui scandal, polițiștii au revenit cu un alt comunicat, prin care anunțau o nouă amendă în valoare totală de 4000 de lei, ”pentru nerespectarea măsurilor care se aplică în starea de alertă”.

”Deci marele atac de la șaormerie e un mare fâs, pe care, în momentul în care voi avea procesul verbal o să-l contest în instanță și acolo, cu ce martori sunt, vom puteam să ne demonstrăm, noi nevinovăția, sau ei că au dreptate. Dreptul lor este să amendeze cetățenii, al nostru este să contestăm aceste amenzi, iar judecătorul să judece care a avut dreptate.” - a mai spus deputatul PSD Adrian Solomon.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Deputat PNL: ”Cine este onest și pesedist nu este inteligent”

Un deputat PNL a sărit în apărarea colegului său de partid, ministrul Dezvoltării Ion Ștefan, la dezbaterea moțiunii simple din Camera Deputaților, afirmând că ”un parlamentar onest și inteligent nu poate fi și pesedist”.

Ministrul Dezvoltării: ”Aţi compus o moţiune aproape integral din invective şi calomnii”

Camera Deputaţilor a dezbătut, marţi, în sesiune extraordinară, moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, amânată la începutul lunii iunie după ce Ion Ştefan a invocat motive de sănătate.

Un consilier local PSD a distribuit o poză cu Mia Khalifa, prezentată drept ”elevă din România”

Un consilier local PSD din Câmpia Turzii a căzut într-o capcană de tip ”fake news” pe Facebook, distribuind poza unei actrițe de filme erotice, pe care a prezentat-o drept o ”elevă din România”.

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Vara lui 2026, un „iad climatic” în Europa. Caniculă, incendii și secetă: „Am avut un sentiment de apocalipsă”

Terase pustii, peisaje aride și o căldură sufocantă: vara lui 2026 rămâne cea în care schimbările climatice s-au impus brutal în viața europenilor, relatează AFP.

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.