Deputat PNL: Dăncilă nu a trecut în declarația de avere un ceas de aur, echivalentul a 119 pensii

62091961

Liderul deputatilor PNL, Florin Roman, afirmă că Viorica Dăncilă nu a trecut in declaraţia de avere un ceas Cartier Ballon Bleu, placat cu aur de 18 Karate, cu o valoare de catalog de 83.678 lei, adică echivalentul a 119 pensii.

”Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Vasilica Dăncilă a încălcat legea prin faptul că a omis să treacă in declaraţia de avere ceasul Cartier Ballon Bleu, placat cu aur de 18 Karate. Valoarea de catalog a acestui ceas de lux, cu care doamna Dăncilă s-a afişat la conferinţa de presă a PSD, după alegeri, este de 83.678 lei”, afirmă Florin Roman pe Facebook.

El consideră că, deşi pozează intr-un candidat “sărac şi cinstit”, Dăncilă ”huzurește în lux”.

Viorica Dancila, Olguta Vasilescu

”În afara broșelor care au făcut deliciul presei, al cerceilor cu diamante, extrem de scumpi pentru un român care trăieşte din muncă cinstită, doamna Dăncilă nu s-a sfiit să-şi etaleze ceasul de lux, placat in aur. Îi reamintesc doamnei Dăncilă că falsul in declaraţii este o infracţiune prevăzută de Codul Penal. Rămâne apoi ca doamna Dăncilă să ne explice cum este să plângi pe umărul pensionarilor şi tu să huzurești în lux? Ceasul de aur al doamnei Dăncilă înseamnă echivalentul a 119 pensii minim garantate pe care le primesc mulţi din cei cărora candidatul PSD la prezidenţiale le cere votul! Păi cum vine asta, doamna Dăncilă?!”, afirmă deputatul liberal. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62030931
Tăriceanu vrea ca și românii din țară să poată vota timp de 3 zile, la fel ca diaspora
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că va iniţia o propunere legislativă prin care să dea posibilitatea românilor din ţară să voteze, la fel ca cei din străinătate, pe parcursul a trei zile.
62091990
Orban i-a cerut ministrului Vela să prezinte public raportul privind violențele din 10 august
Premierul Ludovic Orban i-a cerut, miercuri, ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, ca, după finalizarea procedurii referitoare la desecretizarea dosarului referitor la evenimentele din 10 august, să prezinte public raportul.
62091777
Orban: „Sunt 43 de oraşe care nu au bani de salarii. Pot să rămână fără lumină pe străzi”
Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi seara, că în momentul de faţă sunt 43 de oraşe care nu mai dispun de bani de salarii şi nici de funcţionare, dar urmează să primească fonduri la rectificarea bugetară.