Basescu si Putin au discutat despre problema gazelor

×
Publicitate

Premierul rus, Vladimir Putin, a avut marti discutii telefonice cu omologul sau bulgar si cu presedintele Romaniei, Traian Basescu, despre problemele legate de tranzitul gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei, anunta Itar-Tass.


"Premierul bulgar si presedintele roman m-au sunat", le-a transmis Putin lui Aleksei Miller, presedintele Gazprom, si sefului Serviciilor Federale Vamale, Andrei Belianinov.

"Sunt extrem de ingrijorati cu privire la eventimentele actuale", a adaugat premierul rus.

Compania rusa Gazprom a suspendat, in noaptea de luni spre marti, livrarile de gaze naturale catre Ucraina, masura care a afectat aprovizionarea a numeroase tari europene, inclusiv Romania si Bulgaria.

Cea mai mare cantitate de gaz rusesc intra in Romania pe la Isaccea, in est, in timp ce prin conducta de nord, de la Mediesul Aurit, cantitatea de gaze este de trei ori mai mica.

Dupa ce rusii au oprit conducta de la Isaccea, Romania se alege doar cu 25% din necesarul de gaz rusesc. Oficialii ne asigura ca aceasta diferenta va fi acoperita din cele opt depozite subterane, in care avem gaz si care ne-ar ajunge pentru doua luni de aici inainte. Autoritatile se bazeaza si pe productia interna care reprezinta peste 60% din consum.

Decizia Rusiei de a stopa exporturile de gaze catre Europa are insa efecte dezastruoase pentru tarile din jurul Romaniei. Astfel Bulgaria, Grecia, Macedonia, Croatia si Turcia nu mai primesc deloc gaz rusesc prin Ucraina. Asa ca autoritatile din aceste tari se vad nevoite sa apeleze la rezervele de stat pentru a compensa brutala scadere a livrarilor.

Vecinii bulgari, care depind in proportie de 100% de gazul rusesc, se gandesc sa reporneasca reactorul nuclear de la Kozlodui.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
60191179
Ce-si doreste Iliescu de Sf. Ion?

Candva Intaiul Ionel al tarii, fostul presedinte al Romaniei a avut astazi o zi plina. Ca in fiecare an, pe 7 ianuarie Ion Iliescu a fost felicitat atat de oamenii de rand, cat si de politicienii pe care i-a crescut.

60219021
Ministrul sanatatii vrea pensionari angajati cu carte de munca

Acesta va propune premierului, miercuri, rectificarea ordonantei prin care a fost interzisa cumularea pensiei cu salariul de la stat, astfel incat medicii pensionari sa poata ramane angajati in continuare, cu contract temporar de munca.

60172201
Nicolae Vacaroiu a primit in 2008 cadouri de 12.000 de lei

Nicolae Vacaroiu a primit anul trecut, in fosta sa calitate de presedinte al Senatului, 37 de cadouri in valoare de 12.6592 lei, echivalentul a 3.288 euro, conform listei bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor actiuni de protocol.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.