Un al doilea poliţist britanic, contaminat cu neurotoxina Noviciok

61971486
Pro TV

Un al doilea poliţist britanic a suferit o contaminare cu agentul neurotoxic Noviciok, utilizat anul trecut împotriva unui fost agent dublu rus, a indicat joi poliţia britanică.

Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au intrat în comă după ce au venit în contact cu Noviciok la 4 martie 2018 la Salisbury (în sudul Angliei). Amândoi au supravieţuit, dar o locuitoare din regiune, Dawn Sturgess, a murit după ce a utilizat ceea ce crezuse a fi un parfum conţinut într-un flacon care servise fără îndoială la aducerea agentului neurotoxic din Rusia.

Un alt poliţist care fusese contaminat grav atunci când le-a venit în ajutor celor doi Skripal găsiţi fără cunoştinţă pe o bancă în faţa unui centru comercial din Salisbury a trebuit să fie spitalizat.

Potrivit anchetatorilor din Serviciul antitero britanic (CTP), "urme ale agentului neurotoxic" au fost identificate în eşantioane de sânge prelevate de la un al doilea poliţist, care prezentase semne de expunere la acest agent la vremea respectivă, scrie Agerpres.

Este vorba despre o "foarte mică" doză şi ofiţerul, care a preferat anonimatul, "continuă să primească sprijinul" poliţiei din Salisbury, potrivit unui comunicat.

"Ancheta continuă şi noi continuăm să reconstituim acest puzzle", a afirmat CTP. Anchetatorii caută în special persoane susceptibile să fi văzut un flacon de parfum Nina Ricci contrafăcut între momentul în care cei doi Skripal au fost otrăviţi şi cel în care prietenul lui Dawn Sturgess l-a găsit într-un parc în iunie şi i l-a oferit acesteia.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62069884
Haos la plecarea românilor din Samothraki. Gestul făcut de o mamă pentru un loc pe feribot

Momente de panică miercuri-noapte pe insulă grecească Samothraki, unde sute de români sunt blocaţi de 5 zile.

61971537
Trump propune ca președintele Chinei să discute personal cu protestatarii din Hong Kong

Președintele american Donald Trump a propus ca omologul său chinez, Xi Jinping, să-i întâlnească pe manifestanții din Hong Kong, care de zece săptămâni cer în stradă reforme democratice.

62069864
România, printre ţările care vor primi imigranţii de pe nava caritabilă Open Arms

Şase ţări din Uniunea Europeană sunt dispuse să primească o parte din cei 147 de migranţi îmbarcaţi pe nava umanitară a organizaţiei neguvernamentale spaniole Proactiva Open Arms, aflată în prezent în faţa insulei italiene Lampedusa.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.