Trump este fanul caloriilor de la fast-food. Ce vrea de fiecare dată de la McDonald's sau KFC

61926319
Getty

Doi apropiați ai lui Donald Trump din perioada campaniei electorale au dezvăluit într-o carte detalii ”picante” din viața actualului președinte al SUA.

Este vorba despre doi foști manageri ai echipei de campanie, Corey Lewandowski și David Bossie, care au lansat cartea ”Let Trump be Trump” (”Lăsați-l pe Trump să fie Trump”, în traducere, n.red.).

Astfel, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezindențiale, când Trump era nevoit să meargă din oraș în oraș și i se făcea foame se oprea de multe ori la fast-food-urile rețelei McDonald's. Iar meniul său preferat era: două Big Mac, două Filet-O-Fish și un milkshake de ciocolată.

Asta înseamnă 2420 de calorii la o singură masă, potrivit datelor nutriționiste furnizate de McDonald's și citate de The Guardian, în condițiile în care medicii recomandă consumul a 2500 de calorii într-o singură zi.

De asemenea, acest tip de prânz conține 112 grame de grăsime, ceea ce reprezintă 172 % din volumul recomandat pe zi lui Donald Trump, precum și 340 de grame de sare - adică 144 % din porția zilnică recomandată.

Autorii cărții afirmă că în general mesele lui Trump erau dominate de fast-food și că avionul cu care călătorea trebuia să fie tot timpul burdușit cu tot felul de pungi de prăjiturele și ale snacks-uri, pentru că ”Trump, un cunoscut germofob, nu mânca niciodată dintr-o pungă care era deja desfăcută”.

”În avionul Trump Force One erau 4 grupuri majore de fast-food: McDonald’s, Kentucky Fried Chicken, pizza și Cola dietetică”, spun ei în carte, potrivit The Guardian, care citează Washington Post.

Lewandowski a fost concediat din echipa lui Trump în iunie 2016.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61926315
California, amenințată din nou de incendii. Mii de persoane, evacuate
Mii de persoane care locuiesc la nord de orașul american Los Angeles au fost nevoite să își părăsească locuințele, din cauza unor incendii de vegetație. Flăcările se extind cu repeziciune.
61926316
Trump a ratat un deadline în cazul mutării ambasadei SUA la Ierusalim. Aliații americanilor: ”Ar fi o greşeală fatală”
Donald Trump a ratat un deadline în cazul mutării ambasadei Statelor Unite din Tel Aviv în Ierusalim, relatează The Guardian.
61926312
Fostul președinte al Georgiei a amenințat că se aruncă de pe o clădire. Oamenii legii veniseră să îl aresteze
Mikheil Saakașvili, fost președinte al Georgiei, a amenințat că se aruncă de pe o clădire din Kiev, în timp ce oamenii legii ucraineni veniseră să îl aresteze.