Scandal diplomatic între Norvegia și Polonia. Gestul consulului polonez la Oslo

62016241
iStock

Autoritățile norvegiene le-au solicitat celor poloneze rechemarea consulului de la Oslo, pe care îl acuză de „comportament inacceptabil” față de funcționarii săi.

„Putem confirma că Ministerul de Externe a îndemnat Polonia să-l recheme pe consulul polonez”, a declarat luni pentru AFP Per Bardalen Wiggen, purtător de cuvânt al instituţiei, informează Agerpres.

Aceasta „are legătură cu comportamentul său într-un anumit număr de afaceri consulare, mai ales faţă de funcţionari, care nu este compatibil cu rolul său de diplomat”, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a oferi alte precizări.

Conform unor media norvegiene, consulul Slawomir Kowalski era foarte implicat în dosarele unor copii luaţi din familiile lor pentru că ar fi fost supuşi abuzurilor. Serviciile sociale norvegiene sunt în mod regulat criticate în ţară şi în străinătate pentru o practică în materie considerată intransigentă şi care afectează deseori familii de origine străină.

Solicitarea autorităţilor norvegiene „nu are nimic de-a face cu cazurile în care este implicat” consulul, a comentat Wiggen. „Comportamentul său faţă de funcţionari este cel care nu este acceptabil”, a repetat el.

„Sperăm că acest caz nu va afecta bunele noastre relaţii cu Polonia şi cu autorităţile poloneze”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt norvegian.

Ambasada şi consulatul Poloniei nu au putut fi contactate pentru comentarii, precizează AFP.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62014481
Responsabilul unei firme de pază, arestat în legătură cu uciderea primarului din Gdansk
Autoritățile poloneze l-au arestat, luni, pe reponsabilul firmei care asigura securitatea la evenimentul caritabil din Gdansk, unde a fost înjunghiat mortal primarul orașului, Pawel Adamowicz.
62016204
Scandalul bebelușilor modificați genetic. Cercetătorul responsabil de experiment, arestat
Un om de știință chinez, care a anunțat crearea primului copil „modificat genetic” a fost reținut de autoritățile din China, care susțin că el a acționat ilegal în căutarea faimei și averii.
62016198
Kamala Harris candidează la președinția SUA în 2020
Senatoarea Kamala Harris a anunțat luni că va candida pentru funcția de președinte în 2020, spunând că a venit timpul ca cineva să lupte împotriva ”înjustițiilor lui Trump din ultimii 2 ani”.