Rușii evacuează copii din regiunea Belgorod ca urmare a bombardamentelor ucrainene

62414211
Profimedia

Circa 9.000 de copii vor fi evacuaţi din oraşul rus Belgorod şi din mai multe sate din regiunea cu acelaşi nume ca urmare a intensificării atacurilor aeriene ucrainene din ultima săptămână, scrie AFP.

Primul grup format din 1.200 de copii va fi evacuat pe 22 martie, a precizat Gladkov.

"Evacuăm un număr mare de sate, iar acum intenţionăm să evacuăm circa 9.000 de copii din cauza bombardamentelor lansate de forţele armate ale Ucrainei", a declarat Gladkov în timpul unei reuniuni a partidului preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită.

El a precizat că 16 persoane au fost ucise şi 98 au fost rănite în decurs de o săptămână în regiunea situată la graniţa cu Ucraina, care a ţinta unor atacuri sporite începând cu 12 martie.

Luni, Gladkov anunţase că patru persoane au fost ucise în bombardamente ucrainene care au lovit satul Nikolskoie din regiunea Belgorod, notează Reuters.

Într-o postare pe Telegram, Gladkov a precizat că victimele - un cuplu, o bunică şi un băiat de 17 ani - au fost ucişi când casa în care locuiau a fost lovită într-un atac aerian. El a afirmat că o fată a supravieţuit şi se află la terapie intensivă.

Guvernatorul a salutat, de asemenea, marţi faptul că preşedintele rus a primit aproximativ 90% din voturi în regiunea sa.

"Sunt mândru că locuitorii regiunii nu au cedat în pofida dificultăţii situaţiei", a spus el, potrivit partidului Rusia Unită.

Atacurile ucrainene asupra regiunii ruse Belgorod au loc frecvent din 2022, însă au escaladat în ultimele luni, 25 de persoane fiind ucise într-un singur incident la sfârşitul lunii decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62434714
Soțiile soldaților ruși trimiși la război: victoria lui Putin la prezidențiale, un ”scuipat în față”

Soțiile soldaților ruși mobilizați care militează pentru întoarcerea lor din Ucraina au declarat luni că victoria lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din 15-17 martie reprezintă un „scuipat în față”.

 

62394675
Un nou război ar putea izbucni în această săptămână într-o altă regiune cu interese semnificative rusești

Războiul ar putea izbucni în această săptămână într-o altă regiune cu interese semnificative rusești, potrivit premierului armean, scrie Sky News. 

62434711
Un TIR a lovit un baraj de poliție în timpul unui control. Sunt șase morți, inclusv doi membri ai Gărzii Civile, în Spania

Şase persoane - inclusiv doi membri ai Gărzii Civile - au fost ucise marţi dimineaţa, în apropiere de Sevilla, în sudul Spaniei, unde un TIR a intrat într-un baraj al poliţiei, anunţă Guvernul regional al Andaluziei, care evocă un accident.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

62578253
Avertismentul lui Nazare după reconfirmarea ratingului de țară: „România are un record negativ în Europa”

România a trecut cu succes evaluarea Standard & Poor’s (S&P), reușind să își mențină ratingul suveran în categoria recomandată investițiilor (investment grade).