Regina Camilla l-a vizitat pe suveranul britanic la spital după operaţia sa la prostată

62365514
IMAGO

Regina Camilla l-a vizitat sâmbătă pe regele Charles al III-lea, care a rămas internat pentru a doua zi într-o clinică londoneză după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale cauzate de o hipertrofie de prostată.

 

 

Regina Camilla a sosit la London Clinic din centrul Londrei sâmbătă, în jurul orei prânzului, la bordul unui automobil Audi de culoare neagră.

Soţia suveranului britanic, care a purtat o bluză albă şi un pulover negru, a părăsit clinica londoneză după aproximativ trei ore.

London Clinic este acelaşi spital în care se află internată şi Kate, prinţesa de Wales, care a suportat recent o operaţie abdominală.

Vizita de sâmbătă a reginei Camilla a fost cea de-a doua făcută de ea la acest spital privat în ultimele 48 de ore. Ea l-a însoţit pe regele Charles vineri dimineaţă la clinică, înainte ca suveranul să fie supus intervenţiei chirurgicale.

Ea le-a spus vineri oamenilor din interiorul clinicii londoneze că regele „se simte bine” după acea procedură medicală.

Înainte să fie operat, regele Charles al III-lea a vizitat-o pe nora sa Kate, care se află în cea de-a 12-a zi de spitalizare după intervenţia ei chirurgicală.

Un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham declarase anterior că monarhul britanic „a fost internat într-un spital din Londra pentru un tratament programat”.

„Majestatea Sa doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au trimis urări de bine în ultima săptămână şi este încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conştientizării sănătăţii publice”, a precizat un comunicat emis de Palatul Buckingham.

Nu se ştie cât timp va petrece regele Charles în spital, dar presa britanică a sugerat că monarhul ar putea rămâne acolo pe durata întregului weekend.

Prim-ministrul Rishi Sunak i-a urat regelui Charles „toate cele bune” pentru operaţia sa şi „o recuperare rapidă” după-aceea, a declarat un purtător de cuvânt de la Downing Street Nr.10.

Suveranul britanic a fost diagnosticat cu această afecţiune benignă pe 17 ianuarie în timp ce se afla la Birkhall, în comitatul scoţian Aberdeenshire, după un control medical pe care l-a solicitat întrucât prezenta simptome.

Regele Charles al III-lea a ţinut să împărtăşească detalii despre starea sa de sănătate pentru a încuraja alţi bărbaţi care se confruntă cu simptome să se prezinte la un control medical.

Suveranul, care a preluat tronul în urmă cu 16 luni, şi-a anulat toate angajamentele oficiale, iar medicii i-au recomandat să se odihnească înaintea acestei operaţii corectoare.

Natura exactă a tratamentului pe care îl urmează monarhul de 75 de ani nu este cunoscută.

Serviciul Naţional de Sănătate din Anglia (NHS England) a precizat că pagina sa dedicată „hipertrofiei de prostată” de pe site-ul NHS a înregistrat o vizită la fiecare cinci secunde în ziua în care fost anunţat diagnosticul suveranului şi că numărul de accesări a cunoscut o creştere uriaşă în zilele următoare.

Regina Camilla declarase înaintea operaţiei că soţul ei „se simte bine” şi că „aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la muncă”.

Vestea despre diagnosticul suveranului a venit în aceeaşi zi în care Palatul Kensington anunţase că prinţesa Kate a fost internată pentru a fi supusă unei operaţii abdominale.

Prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, îşi va relua angajamentele oficiale abia după Paşte, iar prinţul William şi-a anulat pentru moment activităţile prevăzute în agenda sa de lucru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62421145
„Este scăpat de sub control”. Incendiu devastator într-un parc natural din Argentina, inclus de UNESCO în patrimoniul mondial

Pompierii argentinieni au încercat sâmbătă să stingă un incendiu "scăpat de sub control" în Parcul Naţional Los Alerces din Patagonia, care a devastat deja aproape 600 de hectare din acest sit înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

62421132
Un pilot a auzit „strigăte și zgomote” din compartimentul de bagaje. Apoi avionul a aterizat de urgență

Un zbor a fost redirecționat către alt aeroport după ce echipajul a crezut că a auzit strigăte de ajutor venind din compartimentul de bagaje.

 

62346851
Erdogan, după atacul armat din Istanbul: S-au luat măsurile necesare pentru arestarea celor responsabili

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a transmis condoleanţe duminică, după atacul comis într-o biserică catolică italiană din Istanbul în timpul slujbei, şi a dat asigurări că au fost luate toate "măsurile necesare" pentru a-i găsi pe atacatori.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.