Optsprezece bebeluşi din Vietnam, vaccinaţi din greşeală împotriva Covid-19

62209083
Getty

Optsprezece bebeluşi din Hanoi au fost vaccinaţi din greşeală cu serul Pfizer împotriva COVID-19 în loc de alte vaccinuri, însă nu au fost raportate efecte adverse, a informat vineri autoritatea sanitară a oraşului, potrivit DPA.

 

Acest incident rar s-a produs miercuri la un centru medical din cartierul Quoc Oai din Hanoi la o vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 6 luni, când un membru al personalului medical i-a vaccinat împotriva COVID-19, în loc să le administreze vaccinurile aprobate pentru vârsta lor, a declarat Departamentul de Sănătate din Hanoi într-un raport.

Imediat după descoperirea greşelii, centrul a raportat situaţia autorităţilor locale, care au ordonat centrului să transfere sugarii la Spitalul Sfântul Pavel pentru a fi monitorizaţi.

Până vineri dimineaţă, după 48 de ore de la injectare, majoritatea sugarilor erau treji, mâncau bine, iar unii prezentau semne de febră, agitaţie şi poftă scăzută de mâncare - efecte secundare frecvente după vaccinare - însă nu au fost raportate efecte adverse, a raportat departamentul amintit, adăugând că starea micuţilor este stabilă.

Autorităţile districtuale l-au suspendat pe membrul personalului medical care a vaccinat sugarii şi pe alţi patru care au fost implicaţi în incident.

Ministerul Sănătăţii din Vietnam a aprobat vaccinarea împotriva COVID-19 doar pentru copii cu vârste cuprinse între 12-17 ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62223022
Doi elevi din SUA au ucis o profesoară, în urma unui complot pe o rețea socială
Doi elevi din Iowa, SUA, au fost acuzați de crimă de gradul, după ce au ucis o profesoară de limba spaniolă, în urma unui complot pe o rețea de socializare.
62223019
Presă: Un diplomat găsit mort după ce a căzut de la etaj la ambasada Rusiei la Berlin ar fi de fapt spion rus
Serviciile germane de securitate cred că un bărbat găsit mort lângă ambasadei Rusiei de la Berlin luna trecută era un agent sub acoperire al serviciului rus de informaţii FSB, relatează vineri Der Spiegel, preluat de Reuters.
62223013
Legea care permite concedierea angajaților ce refuză vaccinarea anti-Covid, adoptată de Letonia
Parlamentul leton a aprobat joi, în procedură de urgenţă, un act normativ care permite concedierea angajaţilor, atât din sectorul public cât şi din cel privat, care nu se vaccinează anti-COVID-19.