Olanda va intra în carantină timp de 5 săptămâni: „Nu avem de-a face cu o simplă gripă”

62161118
Shutterstock

Premierul Mark Rutte a anunţat o carantină de cinci săptămâni în Olanda.

Premierul Mark Rutte a anunţat luni seară că o perioadă de carantină de cinci săptămâni va intra în vigoare săptămâna aceasta în Olanda în încercarea de a limita extinderea pandemiei de COVID-19, cea mai severă măsură adoptată până acum, informează AFP şi EFE.

„Olanda se va închide timp de cinci săptămâni", a declarat Rutte într-o intervenţie televizată de la sediul guvernului din Haga, în faţă căruia erau adunaţi protestatari.

Strigăte şi fluierături la adresa premierului Rutte au putut fi auzite în timp ce acesta ţinea discursul.

„Nu avem de-a face cu o simplă gripă aşa cum cred oamenii din spatele nostru", a comentat prim-ministrul olandez situaţia, referindu-se la protestatari.

Cetăţenilor olandezi li se recomandă să rămână acasă şi să primească maximum două persoane pe zi, a spus premierul, adăugând că aceste măsuri vor dura până pe 19 ianuarie.

Toate magazinele neesenţiale, cu excepţia supermarketurilor, a magazinelor alimentare şi a farmaciilor, vor fi închise începând de marţi, în timp ce şcolile vor închide începând de miercuri.

Muzeele, cinematografele, sălile de spectacole şi sălile de sport, precum şi grădinile zoologice vor fi, de asemenea, închise, a adăugat Mark Rutte.

Premierul olandez le-a cerut concetăţenilor săi să reducă ieşirile, să nu călătorească în străinătate şi să limiteze la unu, maxim doi, numărul invitaţilor cu ocazia sărbătoririi Crăciunului.

Acest anunţ a fost făcut deoarece numărul contaminărilor a înregistrat o creştere bruscă şi bilanţul deceselor a depăşit 10.000.

Locul din care a fost pronunţat discursul este important, biroul prim-ministrului olandez fiind folosit de obicei doar pentru anunţurile foarte solemne. De la începutul crizei sanitare provocate de epidemie, majoritatea măsurilor au fost anunţate dintr-o simplă sală de conferinţe de presă.

Măsurile anunţate sunt cele mai severe de la începutul pandemiei noului coronavirus. În martie, Olanda a aplicat „izolarea inteligentă", menţinând deschise magazinele şi închizând şcolile.

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Citește și...
Poluarea emisă de aragaze îmbolnăvește copiii de astm și crește riscul de deces la persoanele infectate cu Covid-19

Poluarea emisă de banalele aragaze îmbolnăvește copiii de astm și crește riscul de deces la persoanele infectate cu Covid-19, arată un specialist de la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.

A început campania de vaccinare în Canada. Două persoane au primit deja serul Pfizer-BioNTech

O infirmieră din Toronto şi o octogenară din Quebec au devenit luni primele persoane vaccinate împotriva COVID-19 în Canada, care a început o campanie de vaccinare istorică în toată ţara, transmite France Presse.

Statele Unite au impus sancţiuni Turciei pentru achiziţionarea sistemului rus S-400

Statele Unite au impus sancţiuni Preşedinţiei Industriilor de Apărare din Turcia (SSB) pentru achiziţionarea de către Ankara a sistemului rus de apărare antiaeriană S-400, a anunţat luni Departamentul de Stat, conform DPA.

Recomandări
Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

Cine este spionul rus care a fost prins de SRI că fotografia baze militare românești: ”Era instruit de un intermediar”

Procurorii DIICOT au reținut marți după-amiază un bărbat din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene.

Traseul dronei de tip Shahed care a trecut pe lângă Chișinău și a ajuns în România. Ce localități a survolat

O dronă Shahed a intrat din Ucraina în Republica Moldova și a ieșit spre România. Autoritățile au emis o alertă și au ridicat două aeronave F-18 pentru monitorizarea situației.