O mamă din Focşani primeşte ajutor social din Marea Britanie, deşi nu a locuit niciodată acolo

62001060

Un judecător a decis ca o profesoară din Focşani să primească ajutor social de la statul britanic chiar dacă aceasta nu a locuit niciodată în Marea Britanie şi a divorţat de soţul care lucra în Leeds.

Soţul profesoarei, un bărbat în vârstă de 45 de ani, lucra ca inspector în domeniul alimentar în momentul în care a cerut ajutor social pentru copii săi. Acest lucru se întâmplă în urmă cu 8 ani.

Între timp, însă, bărbatul a divorţat de soţie şi nimeni nu ştie dacă mai stă în Marea Britanie. Cert este că un judecător român a decis ca fosta soţie să primească în continuare banii, iar autorităţile engleze au confirmat că decizia este corectă şi în concordanţă cu legislaţia UE.

"Divorţul părinţilor nu trebuie să îi afecteze pe cei mici. Ei sunt în continuare parte din familia tatălui care locuieşte în Marea Britanie", reiese din comunicatul transmis.

Decizia presupune că românca să primească în continuare un ajutor social de 150 de lire sterline pe lună.

"Am câştigat în instanţă, însă nu ştiu dacă o să primesc toţi banii pe care îi merit. Fostul meu soţ a lucrat în Marea Britanie mai bine de 8 ani, câştigând în jur de 1500 de lire pe lună", a declarat profesoară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61979603
Ce scrie presa internațională despre publicarea MCV și rezoluția PE privind România
Bruxellesul a lansat un atac dur contra României pe tema luptei împotriva corupţiei şi independenţei justiţiei, cu doar câteva săptămâni înainte ca Bucureştiul să preia preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE), relatează News.ro.
61995411
Trump critică Franţa şi-l atacă personal pe Macron după vizita la Paris. ”Make France Great Again”
Donald Trump, abia întors de la Paris, unde a sărbătorit pacea împreună cu alţi lideri ai lumii, a atacat virulent Franţa şi pe Emmanuel Macron, insistând asupra ”cotei de popularitate foarte slabe” a acestuia, relatează AFP., conform news.ro.
62000940
Mărturii terifiante din California: ”Nu o să mori, fugi de acolo”. Bilanțul morților a crescut
Vântul foarte puternic întețește incendiile catastrofale din California, al căror bilanț total a ajuns la 50 de morți.