Netanyahu nu ar fi primit propunerea de încetare a focului în Gaza şi de înţelegere privind ostaticii

62488539
Shutterstock

Premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a primit o propunere de încetare a focului în Gaza şi de acord privind eliberarea ostaticilor, potrivit purtătorului său de cuvânt, după reluarea negocierilor la nivel înalt, relatează CNN.

CNN a raportat anterior că Egiptul a propus duminică o încetare a focului de două zile în Gaza care ar facilita schimbul a patru ostatici israelieni deţinuţi în enclavă pentru un număr nespecificat de prizonieri palestinieni deţinuţi în Israel.

În timpul unei reuniuni cu uşile închise a partidului Likud, Netanyahu a declarat: „Israelul nu a primit o propunere pentru eliberarea a patru ostatici în schimbul unei încetări a focului de 48 de ore în Gaza”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Dr. Omer Dostri. ”Dacă o astfel de propunere ar fi fost ridicată, premierul ar fi acceptat-o imediat”, a adăugat el.

Sute de protestatari care cereau o încetare a focului în Gaza şi un acord pentru eliberarea ostaticilor s-au ciocnit luni cu poliţia israeliană la Ierusalim.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62478114
Atacul unei drone ruseşti la Kiev a avariat o clădire de apartamente. Patru persoane au fost rănite
Rusia a atacat Kievul cu drone în noaptea de 29 octombrie, rănind patru persoane, au raportat autorităţile, potrivit Kyiv Independent.
62494121
Israel va folosi un laser de apărare antirachetă. Iron Beam ”anunță începutul unei noi ere în război”
Israel va folosi de anul viitor un laser de mare putere pentru a doborî rachete, sistemul Iron Beam fiind prezentat drept arma care ”anunță începutul unei noi ere în război”.
62430805
Cum se folosea de ONU un ucrainean în vârstă de 34 de ani care spiona pentru Rusia. Informațiile furnizate Moscovei
Ucraina a anunţat, luni, arestarea unui bărbat care ar fi spionat pentru Rusia în timp ce se dădea drept voluntar al Organizaţiei Naţiunilor Unite pe linia frontului, potrivit serviciului de securitate al Kievului, relatează POLITICO.