Joe Biden face apel la o „pauză” în războiul dintre Israel şi Hamas

62396365
Getty

Joe Biden, interpelat miercuri în cadrul unei reuniuni politice privind conflictul dintre Israel şi Hamas, s-a declarat în favoarea unei "pauze" pentru a permite "prizonierilor" să părăsească enclava, scrie AFP.

 

Preşedintele american, care candidează pentru un al doilea mandat, vorbea la un eveniment de strângere de fonduri, când un membru al audienţei i-a strigat: „În calitate de rabin, vă cer să cereţi imediat o încetare a focului".

„Cred că avem nevoie de o pauză. O pauză înseamnă să dăm timp pentru a scoate prizonierii afară", a declarat democratul în vârstă de 80 de ani.

Întrebată în legătură cu aceste remarci, Casa Albă a precizat ulterior că, prin "prizonieri", preşedintele se referea la ostaticii deţinuţi de mişcarea islamistă Hamas.

„Eu sunt cel care l-a convins pe Bibi (n.r. - premierul israelian Benjamin Netanyahu) să ceară o încetare a focului pentru a-i scoate pe prizonieri. Eu am fost cel care a vorbit cu (preşedintele egiptean) Sissi pentru a-l convinge să deschidă „uşa", adică punctul de trecere Rafah, în sudul Fâşiei Gaza", a continuat el.

Executivul american a precizat apoi că se referea la recenta eliberare a celor doi ostatici americani din gruparea islamistă palestiniană.

Casa Albă a refuzat până în prezent să vorbească despre o încetare a focului, considerând că aceasta nu ar face decât jocul Hamas, dar a cerut deja „pauze umanitare" pentru a permite livrarea de ajutoare sau efectuarea de evacuări.

Războiul dintre Israel şi Hamas a intrat miercuri în cea de-a 26-a zi.

Ca represalii la atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene din 7 octombrie, armata israeliană bombardează fără încetare Fâşia Gaza, controlată de Hamas, şi desfăşoară în prezent operaţiuni terestre din ce în ce mai ample.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62398497
Hamas afirmă că atacurile Israelului asupra taberei de refugiaţi Jabalia au ucis peste 195 de persoane
Tot mai mulţi străini se pregăteau joi să părăsească Fâşia Gaza asediată, în timp ce guvernul condus de Hamas a declarat că cel puţin 195 de palestinieni au murit în atacurile Israelului asupra taberei de refugiaţi Jabalia, potrivit Reuters.
62243896
Rusia a lansat cel mai amplu atac de la începutul anului. Peste 100 de localități din Ucraina, bombardate
Ucraina a anunţat miercuri că Rusia a bombardat peste o sută de localităţi în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai amplu bombardament în cadrul unui singur atac de la începutul anului, care s-a soldat cu cel puţin patru morţi, relatează AFP.
62312561
Ruşii din estul Ucrainei condamnă la închisoare pe viaţă un soldat ucrainean, acuzat că a ucis civili la Mariupol
Autorităţile ruse de ocupaţie din estul Ucrainei au condamnat, miercuri, la închisoare pe viaţă un soldat ucrainean acuzat de uciderea unor civili în perioada februarie-aprilie 2022 la Mariupol.