Hamas afirmă că negocierile de la Doha privind un armistiţiu cu Israelul sunt serioase şi pozitive

62488478

Hamas a declarat marţi că discuţiile din Qatar în vederea convenirii unui armistiţiu cu Israelul în Fâşia Gaza sunt "serioase şi pozitive", după ce o delegaţie israeliană a sosit la Doha pentru a se întâlni cu mediatorii, transmite AFP.

"Hamas afirmă că, în lumina discuţiilor serioase şi pozitive care au loc astăzi la Doha, sub auspiciile fraţilor noştri qatarezi şi egipteni, este posibil să ajungem la un acord pentru o încetare a focului şi un schimb de prizonieri dacă ocupaţia încetează să impună noi condiţii", a transmis mişcarea palestiniană într-un comunicat.

Aceste discuţii urmează unei vizite realizate la Doha pe 11 decembrie de directorul serviciului de informaţii externe al Israelului (Mossad), David Barnea, a declarat luni o sursă apropiată negocierilor, dar nu există indicii că acesta va participa la discuţiile în desfăşurare.

Negociatorii israelieni "nu au fost niciodată mai aproape de un acord" pentru eliberarea ostaticilor de pe teritoriul palestinian de la armistiţiul din noiembrie 2023, a declarat luni ministrul israelian al apărării, Israel Katz.

Războiul a început pe 7 octombrie 2023 printr-un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas, care a dus la moartea a 1.208 de persoane din partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe cifre oficiale israeliene şi care include ostatici care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza. În acea zi, au fost răpite 251 de persoane.

În total, 96 de ostatici rămân în Fâşia Gaza, dintre care 34 au fost declaraţi morţi de armata israeliană.

Peste 45.059 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană de represalii din Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, considerat de încredere de către ONU.

În luna noiembrie 2023, un armistiţiu de o săptămână, singurul până acum, a permis eliberarea a 105 ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza şi a 240 de palestinieni deţinuţi în închisorile israeliene.

Toate eforturile de mediere conduse de atunci de Egipt, SUA şi Qatar pentru a încerca să obţină un nou armistiţiu au eşuat. La începutul lunii noiembrie, Qatar a anunţat că îşi suspendă eforturile, reproşând celor doi beligeranţi lipsa totală de dorinţă de a ajunge la o înţelegere. Însă, în ultimele săptămâni, au fost reluate eforturile diplomatice, de data aceasta conduse în comun de Washington, Cairo, Doha şi Ankara.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62454728
Parchetul General din Ucraina investighează abuzurile comandanților asupra soldaților care consumau alcool

Parchetul General din Ucraina a anunţat deschiderea unei anchete penale privind presupusul „abuz de putere” al comandanţilor unei brigăzi militare acuzaţi de maltratarea soldaţilor care consumau alcool în timpul serviciului, relatează AFP.

62372118
Lovitură grea pentru pădurile Europei. PE amână cu un an regulamentul împotriva defrişărilor

Parlamentul European a dat marţi undă verde amânării cu un an a regulamentului împotriva defrişărilor, dreapta renunţând să flexibilizeze şi mai mult acest text care va interzice comercializarea de produse provenite de pe terenuri defrişate, scrie AFP.

62255405
Ucraina se declară dispusă să încheie un acord pentru tranzitul gazelor către Europa, dar nu al celor ruseşti

Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a declarat luni că Ucraina este dispusă să lucreze la un acord care să permită tranzitul gazelor pe teritoriul său către Europa de Vest.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.