Google Maps a oprit informaţiile în timp real privind traficul rutier din Ucraina

62195031

Compania americană de tehnologie Alphabet a oprit serviciile care afişează informaţii de trafic în timp real pentru Ucraina în cadrul software-ului său de navigaţie Google Maps, în contextul în care Rusia îşi continuă invazia în această ţară, informează DPA.

 

Citește AICI cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Compania americană a precizat că a luat această măsură după consultări cu autorităţile ucrainene şi că procedează astfel pentru a proteja populaţia.

Google colectează date de localizare folosind telefoane inteligente echipate cu serviciul de operare Android şi se foloseşte de acele date pentru a identifica blocajele de trafic sau alte probleme majore care afectează circulaţia rutieră.

În Ucraina, această funcţie a permis monitorizarea în timp real a civililor blocaţi în ambuteiaje formate din cauza barajelor rutiere, într-o perioadă în care numeroşi ucraineni au fugit din regiunile lor, temându-se că vor fi masacraţi de trupele ruse.

Oprirea afişării informaţiilor privind circulaţia rutieră face parte dintr-un pachet de măsuri pe care Google l-a lansat săptămâna trecută. "Echipa noastră de reacţie la incidente monitorizează în mod activ războiul din Ucraina şi lucrează non-stop, concentrându-se asupra siguranţei şi securităţii angajaţilor, utilizatorilor şi clienţilor noştri", au anunţat reprezentanţii Google pe Twitter.

Compania Google oferă, de asemenea, sprijin tehnic pentru protejarea site-urilor ucrainene în faţa atacurilor cibernetice.

Grupul Alphabet nu a restricţionat însă funcţiile principale de navigare ale serviciului Google Maps în Ucraina.

 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62244909
Alertă de raid aerian la Cernihiv. Un bloc a fost lovit de o rachetă. VIDEO
Serviciul de stat al comunicaţiilor speciale al Ucrainei, citat de thequardian, anunţă că o rachetă a lovit o clădire rezidenţială din Cernihiv.
62215843
Ursula von der Leyen: Dorim ca Ucraina să intre în Uniunea Europeană
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat duminică în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, transmite dpa.
62238031
SUA cer americanilor să plece "imediat" din Rusia
Ambasada SUA în Rusia a avertizat cetățenii americani că ar trebui să ia în considerare să plece „imediat” din această țară.