Gerhard Schroeder, fost cancelar al Germaniei, este vizat de o plângere pentru crime împotriva umanităţii

62246854
Getty

Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este vizat de o plângere pentru "crime împotriva umanităţii", a anunţat marţi justiţia germană, informează AFP, citată de Agerpres.

Parchetul din Hanovra a confirmat pentru agenţia de presă franceză că a primit şi transmis această plângere împotriva mai multor persoane, printre care şi Schroeder, parchetului federal din Karlsruhe, care are competenţă pe acest subiect şi care urmează să decidă dacă începe sau nu o anchetă care s-ar putea finaliza cu inculparea fostului cancelar sau cu clasarea cazului, fără alte urmări.

Fostul cancelar social-democrat, care a guvernat în perioada 1998-2005, a fost extrem de criticat în ultimele săptămâni din cauza legăturilor sale cu preşedintele rus, care a decis să invadeze Ucraina la 24 februarie.

În vârstă de 77 de ani, Schroeder are legături strânse cu Putin: este preşedinte al consiliului de supraveghere al Rosneft, cel mai important grup petrolier rusesc, şi al comitetului de acţionari ai Nord Stream 2, controversatul gazoduct ruso-german, iar, în principiu, ar trebui să intre în iunie în consiliul de supraveghere al gigantului rus Gazprom.

Actualul cancelar german, Olaf Scholz, l-a invitat recent pe Schroeder să se retragă din toate aceste posturi, însă fostul şef social-democrat al guvernului german a refuzat până acum să o facă.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62246395
„Vom lupta până la sfârșit”. Zelenski a citat în fața parlamentarilor britanici cel mai celebru discurs al lui Churchill
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut marţi un apel la Regatul Unit să facă mai mult pentru a-i ajuta ţara să lupte împotriva Rusiei şi să pedepsească acest "stat terorist".
62245702
Ipoteza presei ruse: Zelenski ar fi fugit din Kiev și s-ar afla la Liov sau la Brașov
Agenția rusă de presă RIA Novosti a lansat marți zvonul că președintele Zelenski a fugit din Kiev la Liov sau la Brașov.
62246746
Ucraina e gata să renunțe la NATO și la republicile separatiste în schimbul păcii. Zelenski: ”Vom discuta cu rușii”
Președintele Ucrainei pare dispus la compromisuri în privința renunțării la cele două republici separatiste din estul țării.