Israelul i-a adus un ultim omagiu fostului premier Ariel Sharon, decedat la varsta de 85 de ani

×
Publicitate

Ceremonia oficiala organizata pentru aducerea unui omagiu fostului comandant de razboi si premier Ariel Sharon a inceput luni dimineata, la sediul Parlamentului, la Ierusalim.

Festivitatile au avut loc in prezenta unor oficiali israelieni de rang inalt si a vicepresedintelui american Joe Biden, relateaza AFP.

Generalul Sharon, decedat sambata la varsta de 85 de ani dupa ce s-a aflat in coma timp de opt ani, va fi inhumat la ora locala 14.00 (14.00, ora Romaniei), cu toate onorurile militare, la ferma familiei sale, in sudul Israelului, nu departe de frontiera cu Fasia Gaza.

Ceremonia se desfasura pe vasta esplanada a Knessetului (Parlament), unde sicriul, invelit intr-un steag alb-albastru cu steaua lui David, a fost depus pe un catafalc. Familia, cei doi fii si cei doi nepoti ai defunctului, personalitati israeliene si straine, au luat loc de o parte si de alta a catafalcului.

In afara de Biden, in primul rand erau prezenti fostul premier britanic Tony Blair, emisarul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, care purta o kippa neagra, si ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, care se afla intr-o vizita oficiala.

Ceremonia a inceput cu rugaciuni evreiesti pentru morti, spuse de catre un preot si un cantaret militari.

Presedintele Shimon Peres si premierul Benjamin Netanyahu i-au adus un omagiu "luptatorului" Ariel Sharon, salutat pentru rolul pe care l-a jucat in Razboiul de Iom Kipur, in octombrie 1973, si in "razboiul impotriva terorismului".

Israelienii s-au recules duminica in fata sicriului lui Ariel Sharon, decedat sambata intr-un spital din Tel Aviv, dupa 8 ani de coma. Invelit in drapelul alb-albastru, sicriul cu trupul neinsufletit a fost depus pe un soclu de marmura neagra in fata Parlamentul israelian, din Ierusalim.

Israelul este coplesit de o atmosfera de doliu national, chiar daca fostul prim-ministru, deopotriva erou de razboi si politician controversat, iesise din scena de 8 ani. Duminica, intr-o zi mohorita si rece, mii de israelieni au facut o ultima reverenta in fata sicriului lui Ariel Sharon, unul dintre parintii fondatori ai statului.

Iubit de multi, urat de altii, Sharon a fost unanim respectat pentru geniul sau militar si intelepciunea de accepta compromisuri dureroase, fie si in ceasul al XII-lea.

Cititi si: Cine a fost Ariel Sharon, generalul de razboi poreclit Buldozerul. Povestea de dragoste a fostului premier cu romancele Lily si Margalit

Luni dimineata sunt programate discursuri comemorative in Knesset, in prezenta unor demnitari straini. Va urma o ceremonie militara la manastirea Latrun, unde in cursul razboiului din 1948, tanarul Arik Sharon s-a facut remarcat de David Ben Gurion pentru faptele lui de arme.

In cursul dupa amiezii de luni, Ariel Sharon va fi inmormantat la ferma familiei din desertul Neghev, alaturi de cea de-a doua lui sotie, Lily, nascuta in Brasov inaintea celui de-al doilea razboi mondial. Lily n-a trait sa-si vada sotul prim-ministru. Moartea ei in anul 2000, din cauza unui cancer generalizat, l-a ingenunchiat pe durul erou de razboi.

"Am fost casatoriti 37 de ani. Am avut o legatura foarte speciala, din toate punctele de vedere. As zice ca a fost o mare poveste de dragoste si o prietenie profunda" - Ariel Sharon.

ariel sharon

Iubirea si dorul pentru Lily i-au insufletit uneori agonia din ultimii 8 ani.

"Am luat fotografia lui Lily si i-am aratat-o. Am vazut apoi cum i se rostogoleau lacrimi pe obraz. Nu pot uita acest moment. Fara indoiala, au fost zile cand ne intelegea si raspundea unor intrebari simple" - Marina Lifshitz, asistenta.

Ariel Sharon

De altfel, intr-o dispozitie confesiva, tras de limba de un popular jurnalist israelian, aprigul general, poreclit Buldozerul, si-a dezvaluit o latura surprinzatoare.

- Spune-mi un lucru pe care oamenii nu-l stiu despre tine!
- Ca-mi plac filmele romantice....
- Daca ai fost fost animal, ce animal ti-ar fi placut sa fii?
- Leu...
- Care este cel mai mare defect al tau?
- Cred ca acela ca nu ma pot infrana de la mancare".
- Crezi in Dumnezeu?
- Da.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61449538
Yuri Lutsenko, fostul ministru de Interne al Ucrainei, in stare grava la spital dupa ce a fost batut

Yuri Lutsenko, fost ministru de Interne si unul dintre liderii opozitiei ucrainene, este in stare grava dupa ce a fost batut, vineri seara, la Kiev, in cursul unor confruntari intre manifestanti pro-europeni si fortele de ordine.

61449549
Noul primar al New York-ului, criticat dupa ce a luat masa intr-o pizzerie

Primarul newyorkerz Bill de Blasio a incalcat traditia de zeci de ani a orasului, in momentul in care a mancat o pizza, cu un cutit si o furculita.

61449416
Un roman,erou in Italia, dupa ce a salvat viata unei femei dintr-o cladire inainte sa se prabuseasca

Un roman a salvat o femeie cu dizabilitati inainte de a prabusirea unei cladiri, in Italia.

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.