Descoperire fara precedent: 200 de schelete gasite sub un supermarket din Paris

Peste 200 de schelete, asezate atent in gropi comune, au fost descoperite sub un supermarket Monoprix din al doilea arondisment din Paris, construit pe locul unui fost cimitir al unui spital distrus in secolul al XVIII-lea, relateaza Le Parisien.

Incepand din ianuarie, arheologii Institutului national de cercetari arheologice preventive (INRAP) fac cautari sub cladirea unde odinioara se afla cimitirul spitalului Sfanta Treime, infiintat in secolul al XII-lea dar distrus la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

"In cadrul reamenajarii magazinului, am decis sa suprimam o zona care se afla la nivelul minus doi, ceea ce a declansat verificari preventive", explica Pascal Roy, directorul magazinului.

"Ne asteptam sa fi ramas cateva oase in masura in care acolo fusese un cimitr, dar nu sa gasim gropi comune", a adaugat el, foarte mirat.

In momentul dezafectarii cimitirului, resturile defunctilor au fost transferate partial la Catacombes de Paris, unde se afla si in prezent.

"Dar se pare ca treaba nu a fost bine facuta", a declarat arheologul Isabelle Abadie, care conduce cercetarile.

"Este prima data cand un cimitir spitalicesc este excavat la Paris", subliniaza ea, amintind ca situatii similare au avut loc la Marsilia si Troyes.

In prezent, in zona de 100 de metri patrati care face obiectul cercetarilor, au fost gasite opt gropi comune. Sapte dintre ele numara intre cinci si 20 de cadavre, depuse pe doua pana la cinci nivele. Cea de-a opta groapa, cea mai impresionanta, a permis descoperirea a peste 150 de schelete, dispuse pe mai multe nivele.

"Dar mai este un strat dedesubt", avertizeaza Isabelle Abadie.

Persoanele inhumate aici par sa fi avut bratele incrucisate si picioarele stranse, sugerand ca au fost invaluite in cearceafuri sau giulgiuri.

"Este surprinzator este ca aceste cadavre nu au fost aruncate, ci depuse cu grija, in mod organizat. Cadavrele ce apartin unor barbati, femei sau copii au fost plasate unul intr-o directie, celalalt in alta pentru a se economisi spatiul", afirma arheologul.

Si acest lucru s-a intamplat in acelasi timp, pe mai multe nivele.

"Acest lucru sugereaza ca au fost mai multe decese deodata. Ramane sa gasim cauza acestei crize de mortalitate: epidemie, febra, foamete ... Parisul a fost afectat de mai multe epidemii de pesta in secolele XIV, XV si XVI. Capitala a fost afectata de variola in secolul XVII", aminteste ea.

Resturile osoase gasite nu prezinta leziuni care sa permita identificare cauzei deceselor in masa, dar se fac prelevari de ADN pentru a se incerca elucidarea misterului.

Arheologii trebuie sa isi termine treaba la fata locului pana la 20 martie, pentru a permite magazinului sa isi desfasoare activitatea. Resturile osoase vor fi apoi studiate la sediul INRAP.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
61640212
Cinci masini cu numere de Romania au fost incendiate la Roma. Pagubitii se simt victimele unei agresiuni xenofobe

Cinci masini cu numere de inmatriculare romanesti au fost incendiate sambata-noapte la Roma. Pagubitii, toti romani cu slujbe si viata asezata in Italia, se simt victimele unei agresiuni xenofobe.

61640182
Zeci de mii de oameni au iesit in strada la Moscova in memoria lui Boris Nemtov. "Gloantele ne erau destinate tuturor"

Marsul de comemorare a opozantului rus Boris Nemtov, ucis in noaptea de vineri spre sambata in centrul Moscovei, s-a incheiat, duminica, in capitala rusa, relateaza agentia Tass, in pagina electronica.

61640163
Martorii oculari l-au descris pe asasinul lui Boris Nemtov. MOMENTUL crimei a fost surprins si de o camera de supraveghere

Doi martori cheie in ancheta privind asasinarea opozantului rus Boris Nemtov l-au descris pe ucigas ca fiind un barbat cu parul scurt si imbracat in jeansi si un jerseu maro, relateaza Sputnik, citat de Mediafax.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.