Brigada Golani, devastatoare în Gaza. Cum a reușit să radă clădirea parlamentului Hamas de pe fața pământului | VIDEO

62402803
Getty

După ce, în urmă cu câteva zile, trupele israeliene s-au fotografiat în interiorul clădirii în care funcţiona parlamentul Hamas din oraşul Gaza, armata a demolat cu totul locul respectiv, relatează The Times of Israel.

Clădirea a fost capturată de Brigada a 7-a blindată şi de Brigada de infanterie Golani.

Un videoclip care circulă pe reţelele sociale pare să arate momentul exploziei care a pus clădirea la pământ.

Trupele israeliene s-au retras din spitalul Al-Shifa

Altfel, soldaţii şi tancurile israeliene s-au retras miercuri seara din spitalul Al-Shifa din Gaza şi s-au poziţionat în jurul complexului medical respectiv, relatează un jurnalist colaborator al AFP.

Armata israeliană efectuase de dimineaţă o "operaţiune ţintită" în spital, susţinând că gruparea islamistă palestiniană Hamas îl foloseşte drept centru strategic şi dispune de o infrastructură de tuneluri sub clădiri.

Conform ONU, în spital se află circa 2.300 de oameni - pacienţi, personal medical şi civili palestinieni strămutaţi.

Hamas dezminte orice prezenţă în spital - cel mai mare din Fâşia Gaza - şi acuzaţiile că foloseşte civilii de acolo drept scuturi umane.

AFP a contactat forţele armate israeliene, care nu au comentat imediat.

Militarii interogaseră zeci de civili, dintre care unii au fost dezbrăcaţi, rămânând doar cu lenjeria, dar toţi au fost în cele din urmă eliberaţi, a afirmat jurnalistul citat de AFP, potrivit Agerpres.

Soldaţii care s-au retras au lăsat medicamente, alimente pentru sugari şi sticle de apă, a arătat aceeaşi sursă.

Un înalt responsabil din Ministerul israelian al Apărării afirmase în jurul prânzului că operaţiunea armatei este "precisă şi ţintită", având loc într-o anumită zonă a spitalului.

Situat în vestul oraşului Gaza, nu departe de Marea Mediterană, spitalul Al-Shifa a fost în ultimele zile unul din obiectivele luptelor între armata israeliană şi forţele palestiniene, fiind deosebit de important pentru Israel, care a promis că va "nimici" gruparea Hamas aflată la putere în Fâşia Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62390876
Ministrul justiției riscă o pedeapsă de un an de închisoare. Procurorul francez vrea însă suspendarea executării

Ministrul justiției riscă un an de închisoare cu suspendare în Franța, din cauza activității sale de avocat. Este un proces inedit în istoria Republicii, în care este judecat Eric Dupond-Moretti.

62401480
Armata israeliană s-a retras din spitalul Al-Shifa din Gaza. Ce au lăsat soldații în urma lor

Soldaţii şi tancurile israeliene s-au retras miercuri seara din spitalul Al-Shifa din Gaza şi s-au poziţionat în jurul complexului medical respectiv, relatează un jurnalist colaborator al AFP.

62402797
Şefa UNICEF a fost rănită într-un accident de maşină în drum spre Fâșia Gaza şi îşi amână vizita în Israel

Catherine Russell, cea care deține funcția de director executiv al UNICEF, a fost rănită, marţi, într-un accident de maşină în Egipt, în timp ce se deplasa spre Fâşia Gaza.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.