Avertismentul fostului șef al CIA: „Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Putin”. Ce se încearcă „constant”

62427390
AFP

Fostul director al CIA, David Petraeus, a afirmat, în cadrul unui interviu acordat în timpul Strategiei Europene de la Yalta (YES), că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a președintelui rus Vladimir Putin.

David Petraeus susține că, pe lângă faptul că Republica Moldova ar fi următoarea țară vizată de Putin, acesta din urmă vrea refacerea Uniunii Sovietice. 

„Putin încearcă constant să restaureze Uniunea Sovietică. Și nu cred că Lituania va fi următoarea țară vizată. Moldova este mult mai probabilă, deoarece este mult mai vulnerabilă în acest sens”, a declarat David Petraeus, potrivit Clash Report.

Mai mult, fostul director al CIA avertizează că statele europene nu sunt pregătite pentru noile realități de securitate și apărare. Acesta susține că niciuna dintre țările europene nu a făcut schimbările „revoluționare” necesare în modul în care abordează războiul, apărarea și securitatea.

Declarația vine pe fondul presiunilor tot mai mari asupra Europei de a-și consolida capacitățile militare și de a fi mai bine pregătită pentru eventuale conflicte.

Experții Atlantic Council: România și Republica Moldova sunt pe listă

Experții Atlantic Council evaluează unde și cum ar putea lovi președintele rus Vladimir Putin, pornind de la vizita neanunțată a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova, de la finalul lui august.

Într-o analiză publicată de Atlantic Council, sunt trecute în revistă țintele potențiale ale Federației Ruse, prinsă într-un război de uzură care a depășit deja 4 ani. Experții militari cred că președintele Putin ar putea încerca să pluseze cu lovituri care să-i asigure victoria în Ucraina, prin slăbirea susținătorilor ei.

Statele baltice - Rusia testează constant limitele prin incursiuni de drone, sabotaj, atacuri cibernetice și bruiaj GPS. Statele baltice se pregătesc pe toate fronturile, își consolidează apărarea și cer NATO să trateze atacurile hibride ca parte a unei strategii coerente: orice atac asupra unui stat baltic atrage întreaga Alianță.

Polonia - Rusia a efectuat deja operațiuni ostile în Polonia, inclusiv drone rusești în septembrie 2025, o rachetă de croazieră prăbușită în iunie 2026 și incendierea unui mall în 2024. Polonia cheltuie 4,8% din PIB pentru apărare, dar se bazează pe NATO pentru a descuraja un atac convențional din Kaliningrad sau Belarus.

Statele nordice - Rusia reprezintă amenințarea principală pentru securitatea nordică. Toate cele cinci state nordice sunt acum membre NATO, iar apărarea este integrată în planificarea Alianței. Țintele potențiale includ insulele Gotland, Åland, Bornholm și Svalbard. Norvegia și Suedia servesc ca țări de tranzit pentru întăririle NATO.

Republica Moldova - Moldova se confruntă cu agresiunea rusă prin drone, interferență electorală, dezinformare și presiune energetică. Deși nu este membră NATO, Chișinăul își consolidează parteneriatele cu Ucraina și România și își întărește apărarea aeriană.

România - Dronele rusești au încălcat spațiul aerian românesc de zeci de ori, iar în august a fost distrusă o dronă maritimă încărcată cu explozibili lângă proiectul Neptun Deep. România își extinde bazele militare și capacitățile de apărare, inclusiv cu logistică Patriot, HIMARS și F-35. Un atac susținut ar necesita întăriri NATO.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62564621
Papa Leon l-a sunat pe Putin de pe patul de spital. Ce i-a cerut președintelui rus

Papa Leon al XVI-lea a discutat luni la telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, anunţă Vaticanul, la trei zile după ce a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează AFP.

62569774
Preot român arestat în Grecia, în timp ce se ducea la Muntele Athos. Ce au descoperit polițiștii eleni

Un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani, îmbrăcat în haine clericale, a fost arestat în oraşul Ouranoupoli din Grecia în baza unui mandat european de arestare emis de România pentru infracţiuni rutiere, transmite luni agenţia elenă de presă ANA.

Portofel
Un bărbat a găsit un portofel în Italia şi i l-a înapoiat proprietarului, dar a refuzat recompensa. Ce i-a cerut în schimb

Un muncitor marocan șomer de opt luni a găsit un portofel cu bani și documente în Italia și l-a returnat proprietarului, un pensionar de 77 de ani. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.