Administrația Trump blochează temporar interviurile pentru vizele de student. Urmează verificări extinse

62547314
Getty

Administrația Trump suspendă programările pentru interviuri de viză pentru studenți și vizitatori, în așteptarea unor noi reguli privind verificarea extinsă a activității pe rețelele sociale. Ambasada SUA din România anunță un nou sistem de programare.

Administraţia preşedintelui Donald Trump a ordonat misiunilor sale din străinătate să nu mai programeze noi interviuri pentru solicitanţii de vize de student şi de schimb de vizitatori, în timp ce Departamentul de Stat se pregăteşte să extindă verificarea studenţilor străini prin intermediul reţelelor sociale, potrivit unui document intern consultat marţi de Reuters.

Ambasada SUA din România anunţă, de altfel, că va implementa un nou sistem de programare a interviurilor pentru viză în data de 30 mai 2025 şi, ca urmare, serviciul de programări (call center) nu este disponibil în intervalul marţi, 27 mai – joi, 29 mai 2025.

Astfel, solicitanţii de viză nu se vor putea programa/reprograma în intervalul marţi, 27 mai – joi, 29 mai 2025. Solicitanţii de viză care au deja interviuri programate trebuie să se prezinte la programare în ziua şi la ora respectivă. Solicitanţii de viză care au interviuri programate în intervalul 27 mai 2025 – joi, 29 mai 2025 pot anticipa întârzieri la livrarea paşaportului, precizează Ambasada SUA în România.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, declară în telegrama diplomatică văzută de Reuters că Departamentul de Stat va emite directive actualizate privind verificarea prin intermediul reţelelor sociale a solicitanţilor de vize pentru studenţi şi vizitatori (în cadrul schimburilor culturale sau profesionale) după finalizarea unei analize.

Rubio a recomandat secţiilor consulare să oprească programarea unor astfel de interviuri pentru viză.

Măsura vine în contextul în care administraţia Trump a încercat să intensifice expulzările şi să revoce vizele pentru studenţi, ca parte a eforturilor sale de amploare de a-şi îndeplini programul său dur în materie de imigraţie.

În telegrama diplomatică, Rubio spune că interviurile care au fost deja programate pot continua în conformitate cu directivele actuale, dar programările disponibile care nu au fost deja luate ar trebui să fie retrase.

„Departamentul efectuează o revizuire a operaţiunilor şi proceselor existente de examinare şi verificare a solicitanţilor de viză de student şi de vizitator în cadrul unui schimb ( tip F, M, J) şi, pe baza acestei revizuiri, intenţionează să emită orientări cu privire la verificarea extinsă a mediilor sociale pentru toţi aceşti solicitanţi”, se arată în telegrama diplomatică.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a refuzat să comenteze informaţiile despre acest document diplomatic, dar a declarat că SUA vor utiliza „toate instrumentele” pentru a examina pe oricine doreşte să intre în Statele Unite.

„Vom continua să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a evalua cine vine aici, indiferent dacă sunt studenţi sau nu”, a declarat Bruce reporterilor în briefingul de presă obişnuit.

Verificarea extinsă pe reţelele sociale va impune secţiilor consulare să îşi modifice operaţiunile, procesele şi alocarea resurselor, conform instrucţiunilor, care recomandă secţiilor să ia în considerare volumul de muncă şi resursele necesare pentru fiecare caz înainte de a le programa.

Documentul diplomatic recomandă, de asemenea, secţiilor consulare să rămână concentrate pe serviciile pentru cetăţenii americani, vizele pentru imigranţi şi prevenirea fraudelor.

Oficialii administraţiei Trump au avertizat că deţinătorii de vize de student şi de green card sunt supuşi expulzării din SUA din cauza sprijinului lor pentru palestinieni şi a criticilor aduse comportamentului Israelului în războiul din Gaza, numind acţiunile lor o ameninţare la adresa politicii externe a SUA şi acuzându-i că sunt pro-Hamas.

Criticii lui Trump au calificat efortul drept un atac la adresa drepturilor la liberă exprimare în temeiul Primului Amendament al Constituţiei SUA.

O studentă din Turcia a Universităţii Tufts a fost reţinută timp de peste şase săptămâni într-un centru de detenţie pentru imigranţi în Louisiana după ce a co-semnat un articol de opinie în care critica răspunsul şcolii sale la războiul Israelului din Gaza. Ea a fost eliberată din arest după ce un judecător federal i-a acordat cauţiunea.

Săptămâna trecută, administraţia Trump a luat măsuri pentru a revoca capacitatea Universităţii Harvard de a înscrie studenţi internaţionali. Cei aproximativ 6.800 de studenţi străini reprezintă 27% din numărul total de studenţi înscrişi la Harvard.

Administraţia preşedintelui republican a încercat să submineze stabilitatea financiară şi statutul global al celei mai vechi şi mai bogate universităţi din ţară, după ce aceasta a respins cererile guvernului de a aduce schimbări majore politicilor sale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62546771
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

62547312
Regele Charles, discurs cu mesaj pentru Trump în Canada: „Nordul adevărat este într-adevăr puternic şi liber”

Regele Charles și-a declarat marți atașamentul față de Canada, pe care a numit-o „puternică și liberă”, în cadrul unei vizite simbolice menite să transmită sprijinul său într-un moment tensionat, marcat de presiuni anexioniste din partea lui Trump.

62433392
Mai multe state UE solicită Ungariei să modifice legile care afectează drepturile LGBTQ+

Șaptesprezece țări din Uniunea Europeană au acuzat marți Ungaria că încalcă valorile fundamentale ale UE prin adoptarea unor legi care vizează persoanele LGBTQ+.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.