Accident grav în Germania. Cel puțin cinci oameni au murit, după ce un autocar s-a răsturnat pe o autostradă | GALERIE FOTO

62436827

Cel puţin cinci persoane au murit, iar altele sunt rănite după ce un autocar cu 53 de pasageri a făcut accident şi s-a răsturnat pe autostradă, în apropiere de oraşul Leipzig din estul Germaniei, relatează presa locală.  

Accidentul s-a petrecut pe autostrada A9 din Saxonia, miercuri dimineaţă, când un autocar al companiei Flixbus, cu 53 de pasageri şi doi şoferi la bord, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în circumstanţe încă neclare. Poliţia a emis o alertă de situaţie de urgenţă gravă.

Autobuzul Flixbus plecase din Berlin la ora locală 8.00 şi se îndrepta spre Zurich. Următoarea oprire ar fi trebuit să fie Nürnberg, însă călătoria s-a încheiat brusc în apropiere de Leipzig, în jurul orei 9:45.

Autobuzul a părăsit brusc carosabilul între ieşirea spre Wiedemar şi ieşirea spre Schkeuditzer Kreuz (în direcţia München). A ieşit de pe autostradă, a intrat într-un grup de copaci şi s-a răsturnat. Paasagerii au fost smulşi din scaune din cauza impactului, iar autocarul a fost grav avariat.

Autostrada A9 a fost complet închisă, iar poliţia şi serviciile de urgenţă au declanşat o operaţiune de amploare, fiind trimis la faţa locului inclusiv cinci elicoptere, relatează Bild.

Mai mulţi pasageri au fost răniţi, unii dintre ei grav. Poliţia nu a fost în măsură să ofere deocamdată numărul exact de victime. De asemenea, nu sunt disponibile informaţii privind identitatea victimelor.

Poliţia a înfiinţat o linie telefonică de informare şi pentru întrebări din partea rudelor.

Gravul accident de miercuri nu este primul în care este implicat un autocar Flixbus pe această porţiune de autostradă. În mai 2019, un accident similar a avut loc la doar 15 kilometri mai la sud, tot pe A9. Şi atunci, autocar s-a răsturnat, o femeie a murit şi peste 70 de persoane au fost rănite, unele dintre ele grav.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62435820
Rusia explică de ce refuză ajutorul Occidentului în cazul atentatului din Moscova. Ce ar urmări, de fapt, Vestul

Ministerul rus de Externe a refuzat oferta Interpol de a ajuta în ancheta privind atacul terorist de la periferia Moscovei.

62372251
Metoda ingenioasă cu care ucrainenii detectează dronele și rachetele Rusiei „O tehnologie cu adevărat revoluționară”

Ucraina folosește o rețea de mii de telefoane mobile desfășurate în întreaga țară pentru a urmări dronele și rachetele Rusiei.

 

62264044
Franța începe experimentarea săptămânii de lucru de patru zile. Care sunt angajații care se vor bucura de program și cât timp

Testarea săptămânii de lucru de patru zile în ministerele din Franţa va începe în această primăvară şi va dura „cel puţin un an", potrivit unei note a administraţiei difuzate în ajunul unui seminar guvernamental privind munca, relatează AFP.  

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.