Schimbare la vârf la Google: "E momentul să simplificăm structura de conducere"

62093659
iStock

Co-fondatorii Google, Larry Page şi Sergei Brin, se retrag din conducerea de vârf a companiei pe care au înfiinţat-o în urmă cu 21 de ani, transmite Reuters.

Apropiatul lor, Sundar Pichai, care coordonează serviciul de căutare pe internet al Google începând din 2015, va prelua conducerea imediat, ca director general al companiei mamă, Alphabet.

”În timp ce a fost un privilegiu să fim puternic implicaţi în managementul zilnic al companiei o perioadă atât de lungă, considerăm că este momentul să ne asumăm rolul de părinţi mândri, oferind consultanţă şi dragoste, dar nu şi cicăleală zilnică!”, au scris Page şi Brin într-o postare pe blog, informează News.ro.

Page, Brin şi Pichai au împărtăşit atenţia acordată dezvoltării de software destinat inteligenţei artificiale pentru a face căutarea pe web mai rapidă şi mai personalizată, extinzând în acelaşi timp gama de informaţii şi servicii disponibile printr-o simplă căutare text.

Dar viziunea lor este intens urmărită, guverne de pe cinci continente cerând o protecţie mai mare a confidenţialităţii datelor, oprirea comportamentului considerat anticoncurenţial şi plata unor taxe mai mari.

Simplificarea structurii de conducere neortodoxe a grupului Alphabet ar putea ajuta compania să răspundă mai bine la provocări şi să se concentreze pe creşterea profiturilor, potrivit investitorilor.

Alphabet, care deţine peste 12 companii, între care divizia de automobile autonome Waymo şi compania de softuri pentru sănătate Verily, a fost creată în 2015, în cadrul unei restructurări. Divizia Google a păstrat conducerea celor mai importante afaceri, între care YouTube, sistemul Android pentru smartphone-uri şi operaţiunile hardware, precum şi serviciile de cloud computing.

Page şi Brin, în vârstă de 46 de ani, vor rămâne directori în compania mamă, dar vor ceda imediat funcţiile de director general, respectiv de preşedinte, a anunţat Alphabet. Funcţia de preşedinte nu va mai fi ocupată.

”Alphabet fiind acum bine stabilită, iar Google şi Other Bets funcţionând independent, este momentul natural să simplificăm structura de conducere. Suntem dedicaţi profund Google şi Alphabet, pe termen lung”, potrivit comunicatului.

Co-fondatorii deţin în continuare controlul companiei prin intermediul acţiunilor preferenţiale. În luna aprilie, Page avea în proprietate 26,1% din drepturile de vot ale Alphabet, Brin 25,25%, iar Pichai sub 1%.

Page şi Brin au dezvoltat tehnologia de căutare pe internet a Google în timp ce erau studenţi la Stanford, iar aceasta s-a dovedit superioară faţă de alte motoare de căutare concurente. În momentul în care a devenit companie publică, în 2004, Google domina serviciile de căutare pe web şi era pe cale să devină cea mai mare forţă pe piaţa globală a publicităţii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61876975
Bug-ul care atacă aplicațiile Android pentru a fura bani din conturile utilizatorilor

O vulnerabilitate „majoră” în securitatea software-ului Android Google a permis hackerilor să atace aplicații pentru a fura bani din conturile utilizatorilor sau parole și date de acces.

62003087
Facebook are din nou probleme, într-o zi extrem de importantă pentru americani

Facebook încearcă joi să rezolve problemele care împiedică de mai multe ore numeroşi utilizatori să folosească corect site-ul său de socializare şi platformele Messenger, Instagram şi WhatsApp, relatează AFP.

62094878
Elon Musk explică de ce s-au spart geamurile prototipului Cybertruck

Elon Musk a explicat de ce s-au spart geamurile prototipului Cybertruck, camionul Tesla prezentat ca fiind „indestructibil”, în timpul prezentării sale oficiale.

Recomandări
Gettyimages 1040871896
Ce mașini ar putea fi interzise în centrul Bucureștiului, de anul viitor. Poluarea din oraș ne scurtează viața cu cinci ani

Poluarea le scurtează viața locuitorilor Capitalei cu 4-5 ani, potrivit unui studiu oficial care stă la baza noii strategii prin care Primăria Capitalei vrea să interzică, treptat, mașinile poluante în centrul orașului.

Vlcsnap 2026 10 16 07h50m04s941
Trump a blocat pe ascuns accesul Ucrainei la sateliții care ghidează dronele pentru a proteja Rusia. „Vor muri mai mulți”

Donald Trump a lansat un nou val de critici la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.