Medicii monitorizeaza permanent situatia celor opt mineri raniti la Petrila

60196235

Trei dintre ei au fost transportati la Spitalul de Urgenta Floreasca, unde au fost supusi unor interventii chirurgicale, care au durat mai bine de doua ore.

Ceilalti cinci ortaci au fost internati la Spitalul de Arsi, iar doctorii spun ca starea lor este grava. Luni dimineata, o intreaga comisie de specialisti i-a evaluat din nou.

Acestia au arsuri intre 10% si 80% din suprafata corpului, la care se adauga si arsuri ale cailor respiratorii. 

Duminica noaptea, unul dintre mineri a avut nevoie de rescuscitare, deoarece in urma exploziei i-a fost afectata si inima. Din cauza ranilor grave, acesta nu a putut fi resuscitat cu defibrilator, medicii i-au adminstat adrenalina, o substanta pentru restabilirea functiilor inimii.

Ceilalti trei raniti internati la Spitalul Floreasca sunt si ei in stare grava, dar stabila. Doi dintre ei sunt cuplati la aparate la sectia de reanimare, iar un al treilea este in stare ceva mai buna.

Deocamdata, medicii spun ca e prematur sa vorbeasca de grefe de piele, in acest moment doar se curata plagile. Daca va fi nevoie de transplant de piele, in Bucuresti la doua spitale sunt banci de tesuturi care au stocata o cantitate de 5 metri patrati de piele.

Petrila, Valea Jiului sau Valea Mortii? Tragedii in minele din Romania

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
60196285
Valea Jiului este Valea Plangerii dupa tragedia de sambata din mina Petrila

Exploziile care au zguduit Mina Petrila au indurerat 26 de familii. 12 dintre ele nu-i vor mai vedea niciodata pe minerii morti in subteran. Celelate asteapta inca vesti din spitalele in care ranitii lupta pentru vietile lor.

60179009
S-a strivit de asfalt, dupa ce a cazut de la etajul sase

Sfarsit cumplit pentru o femeie de 56 de ani din Capitala, care a cazut in gol de la etajul sase al blocului in care locuia.

60165147
Moarte suspecta la Turda: un barbat a fost gasit electrocutat

Un barbat de 29 de ani a fost gasit fara suflare langa o cladire care adaposteste un transformator electric de 6000 de volti.

Recomandări
Id214758 inquam photos george calin
Surpriză. Județul cu cea mai mare indemnizație socială medie pentru pensionari. Nu este nici Cluj, nici București

În septembrie 2026, aproape 886.000 de pensionari beneficiau de indemnizație socială, cu 652 mai mulți decât în luna precedentă, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!