Accidente pe sosele din tara si din Bucuresti, din cauza vitezei

×
Publicitate

Doi tineri din Cluj au intrat intr-un copac de pe marginea drumului, iar apoi s-au izbit de un altul. Au avut viteza, spun martorii, dar si noroc, completeaza politistii. Atat tanarul de la volan, cat si fata de pe scaunul din dreapta au scapat cu viata.

A fost nevoie, totusi, de interventia echipelor de la descarcerare.

Cei doi au fost transportati la spitalul din Cluj si au ramas peste noapte sub supravegherea medicilor. Soferul va fi cercetat de politisti pentru vatamare corporala din culpa.

Medicii spun ca amandoua victimele au suferit politraumatisme, cu pierdere de constienta si sunt tinuti sub supraveghere de specialitate.

Si in Bucuresti, viteza si neatentia au provocat un accident. Un tanar a intrat cu masina intr-un taxi, proiectandu-l intr-unul din peretii Pasajului Unirii. Totul pentru ca nu a respectat distanta regulamentara fata de autoturismul care circula in fata sa.

Taximetristul si clientul au fost raniti si au fost transportati de o ambulanta SMURD la Spitalul Bagdasar Arseni.

La scurt timp, alte doua masini cu multi cai putere sub capota s-au ciocnit in apropiere de Podul Constanta. Unul dintre soferi nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a patruns pe sensul opus si s-a tamponat cu un alt autoturism.

Cei doi conducatori auto au avut noroc. Au scapat teferi din impact, insa bolizii lor vor avea nevoie de reparatii capitale.

Tot in Capitala, graba i-a creat probleme si unui sofer care a intrat intr-o duba a politiei comunitare. Nu a pastrat distanta corespunzatoare si intr-o intersectie din sectorul 2, a lovit masina politiei in spate.

Mai mult decat atat, tanarul grabit avea si o alcoolemie de 0, 65 la mie, asa ca risca sa ramana fara carnet de conducere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
60364841
Teribilism cu iz penal! A furat masina tatalui sa dea o tura cu prietenii!

Au vrut sa incerce capacitatile unui autoturism si, dupa o cursa nebuna, au sfarsit in bratele medicilor. Cel care se afla la volan, un tanar de 19 ani, fara permis de conducere, a pierdut controlul masinii care rula cu viteza.

60171729
La 14 ani, e gravida cu un barbat de 77! Mama ei abia a aflat!

Se spune ca neamurile nu ti le alegi, ci doar prietenii. Teoria nu mai sta in picioare, dupa ce o mama din Targu Jiu era sa faca infarct. Fiica ei, de 14 ani, i-a dat vestea ca este insarcinata in luna a opta.

60377021
La 19 ani a reusit sa incalce legea de 17 ori!

Un tanar de 19 ani din judetul Dambovita se poate "lauda" cu o bogata activitate infractionala. In ultimele luni a reusit sa incalce legea de 17 ori.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.