Ciolacu: „Este exclusă posibilitatea unui guvern PSD-PNL. Aştept ca Orban să-şi dea demisia”

62136561
Agerpres

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este exclusă posibilitatea constituirii unui guvern PSD-PNL şi a adăugat că "aşteaptă ca Ludovic Orban să-şi dea demisia" din funcţia de premier, pentru că "românii au cerut acest lucru prin vot".

Întrebat la România TV dacă există posiblitatea formării unui guvern PSD-PNL, Ciolacu a afirmat: "Eu am anunţat în campania electorală că excludem să facem un guvern cu PNL. Votul românilor este foarte clar. România intră într-o nouă etapă".

O eventuală înţelegere cu PNL ar putea fi realizată doar într-un guvern de uniune naţională, a adăugat Ciolacu.

El a precizat că aşteaptă să vadă care sunt procentele cu care intră fiecare partid în Parlament.

"Eu aştept întâi demisia domnului Ludovic Orban din funcţia de prim-ministru. Românii, prin vot, i-au cerut acest lucru", a susţinut liderul PSD, relatează Agerpres.

Despre faptul că Ludovic Orban ar putea fi din nou propunerea de prim-ministru pentru a forma noul guvern, Ciolacu a spus: "Doamne fereşte! Adică, înseamnă că nu mai înţelegem nimic din ceea ce îşi doresc românii sau ceea ce înseamnă democraţie".

"Eu ştiu Constituţia. (...) Noi vom veni cu o prima propunere de prim ministru. Avem 10 zile cu prim-ministrul desemnat pentru a creiona o viitoare majoritate. Totuşi, jocul democratic să-şi urmeze cursul. Am avut o campanie electorală, o implicare grosolană a preşedintelui României în această campanie şi eu vreau totuşi să uit cât mai repede aceste momente. (...) Eu mă bucur că am scăpat de coşmarul denumit Guvernul Orban", a mai liderul PSD.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a menţionat că a avut o discuţie cu liderul Pro România, Victor Ponta, dar "nu de a face un viitor guvern".

"Am avut o discuţie cu domnul Victor Ponta - reprezentanţii partidelor noastre din secţiile de votare să fie împreună vigilenţi, să nu fim furaţi la aceste secţii de votare. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat la Sectorul 1 la alegerile locale. Şi o să continui aceste dialoguri şi cu domnul Eugen Tomac, să avem această unire a partidelor să ne apărăm votul", a mai declarat el.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62160396
Ciolacu: „Alexandru Rafila este una dintre propunerile de premier din partea PSD”

Medicul Alexandru Rafila este una dintre propunerile de premier din partea PSD, a anunţat duminică liderul formaţiunii, Marcel Ciolacu.

62158357
Alexandru Rafila: PSD a convins românii că are „soluții”, iar obiectivul imediat e un guvern „stabil”

Alexandru Rafila crede că PSD a reușit să convingă majoritatea românilor „că PSD are soluții”, iar obiectivul imediat este un guvern stabil, „care să poată să ofere soluţii în situaţii de criză majoră în domeniul sanitar”.

62162684
Dan Barna: Nu se va face reformă în România fără USR PLUS

Rezultatul alegerilor parlamentare de duminică arată că "nu se va putea face reformă în România fără USR PLUS", a declarat copreşedintele alianţei, Dan Barna, după anunţarea exit-poll-ului.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.