Vica Blochina, despre moartea lui Răzvan Ciobanu: „Era foarte nervos, căuta mașină”

×
Publicitate

Destinul designerului Răzvan Ciobanu s-a frânt la doar 43 de ani, stârnind o undă de șoc în lumea modei românești.

S-a întâmplat în județul Constanța, unde Răzvan Ciobanu a pierdut controlul mașinii pe care o conducea.

Accidentul este anchetat de polițiști însă varianta unei sinucideri nu este luată în calcul în acest moment. 

Filmul accidentului

Trecuse de ora 7 când un martor a surprins primele imagini de la locul accidentului. Iar cadrele arată cât de brutal a fost. Maşina mare, solidă, de teren, a rupt mai mulţi arbori pentru cala final, grav avariată, să se oprească într-un copac. Bucăţi din caroserie au fost împrăştiate de jur împrejur. Vestea s-a răspândit ca un fulger: la volan era Răzvan Ciobanu.

La intrarea în localitatea Săcele, după oraşul Năvodari, designerul ar fi părăsit drumul judeţean - arată primele date ale anchetei. Maşina şi-a continuat drumul pe câmp 700 de metri, a traversat o alee asfaltată, apoi a intrat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuşti. Acolo s-ar fi rostogolit pentru ca în final să se oprească pe roţi.

Designerul de 43 de ani era decedat atunci când primii poliţişti au ajuns la el. Nu purta centura de siguranţă iar impactul puternic l-a proiectat afară din autoturism.

Ar fi vrut să ajungă în Bucureşti după ce fusese la un festival în Mamaia, însă nimeni nu ştie de ce a ales o rută care duce mai degrabă la Tulcea. Nici de ce a plecat în noapte, cu maşina împrumutată de la o prietenă.

„A venit cu un băiat şi era foarte nervos că voia să plece la Bucureşti şi nu avea maşină. Și zicea „te sun eu, te sun eu”. Căuta maşină, nu ştiu ce s-a întâmplat. De la ora 9 seara n-a mai răspuns Răzvan la telefon”, a spus Vica Blochina, una dintre prietenele lui Răzvan Ciobanu. 

Toate răspunsurile vor fi date de medicii legişti după autopsie. Autoturismul a fost ridicat pentru expertiza tehnică.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62041355
Incendiu violent la un depozit din Tulcea. Flăcările au cuprins 800 de metri pătrați

A fost o noapte grea pentru pompierii din 3 judeţe, după ce un depozit din Tulcea aflat într-un complex de hale a luat foc.

61958100
Cum a fost găsit copilul care dispăruse în apele Dunării

Copilul de 14 ani dispărut luni după-amiază în apele Dunării, în localitatea Resova, a fost găsit de salvatorii care au intervenit la faţa locului.

62041220
Localnic, despre accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu: „A rămas cu piciorul pe acceleraţie”

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţa, într-un accident rutier produs în judeţul Constanţa, după ce maşina pe care o conducea a lovit mai mulţi copaci.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.